EDITORIALE

Tony Berbece: S-au înmulțit “bestiile” pe pământ…

Să ne rugăm pentru suflețelul de copilaș afectat fizic și emoțional de această violență demonică!

Zice Biblia că în zilele de pe urmă va fi ca pe vremea lui Noe. Știți cum era pe vremea lui Noe? Pământul era plin de silnicie (violență), iar toate gândurile omului erau îndreptate numai spre rău (Genesa 6:5). Voi ați văzut filmulețul acela (pe care nu-l pot pune pe pagina mea pentru că efectiv nu-l mai pot privi încă o dată), cum un bărbat de 29 de ani dă efectiv de pământ cu un copilaș de 13 ani?

Oameni buni, trăim o vreme atât de stricată încât copiii noștri nu mai sunt în siguranță aproape nicăieri. Acum un weekend băiatul meu cel mare și-a luat o palmă de i s-a înroșit ochiul și i-a fost spartă buza și sus și jos de la un domn de vreo 45 de ani, iar motivul a fost o șicanare infantilă pe pârtie și un om de zăpadă căruia din joacă copiii i-au luat o crenguță, care-i era înfiptă în creștet. Domnul polițist ne-a spus că în 16 ani de meserie n-a văzut așa răutate, să plesnești și să traumatizezi un copil de la o joacă pe pârtie și de la un om de zăpadă. Apoi a adăugat: “Cum ne mai rabdă Dumnezeu?” Aia e, că nu ne va mai rabdă mult, vine “potopul de foc” curând.

Weekendul acesta, tot pe o pârtie de începători băiatul meu se dădea cu placa când un domn care se dădea și el tot pe acolo era să intre în el, apoi l-a făcut prost și i-a dat o palmă pe spate. Când l-am luat la întrebări de ce mi-a agresat copilul a scos telefonul să cheme alți agresori. Slavă Domnului că Dumnezeu a băgat groaza în el și s-a potolit cerându-și scuze de vreo trei ori mai apoi, dar din toată această poveste tristă am înțeles că trăim zilele lui Noe, că trăim împlinirea vorbelor lui Hristos: “Și, din pricina înmulţirii fărădelegii, dragostea celor mai mulţi se va răci” (Matei 24:12). Nu trebuie să-i cauți pe acești oameni violenți, nu trebuie să-i provoci că vin ei la tine. Te întâlnești accidental cu ei.

Păcatul, destrăbălarea sexuală a lumii, pofta nebună, iubirea de bani, mândria omului care își dă ifose de Dumnezeu și care schimbă legile sfinte în dezordine mintală, va transforma lumea intr-un loc imposibil de locuit în armonie. Biserica va spune tot mai des: “Vino, Doamne Isuse!” Iar “bestiilor” care se lasă cuprinse de draci de ură și de violență le spun că soarta lor e pușcăria dacă ating vreun suflet de copilaș sau orice alt om, iar apoi pușcăria veșnică, adică iadul, dacă nu se pocăiesc.

Să ne rugăm pentru suflețelul de copilaș afectat fizic și emoțional de această violență demonică!

Toni Berbece

https://toniberbece.ro/s-au-inmultit-bestiile-pe-pamant/

ADMIN

Nu va ingrijoarti,dar,de ziua de maine; caci ziua de maine se va ingrijora de ea insasi. Ajunge zilei necazul ei

Related Articles

Lasă un răspuns

Back to top button
%d blogeri au apreciat: