ANUNTURI

Daniel Brânzei: Efectele infectării mele

Nu vreau sa sperii pe nimeni. Ce scriu este despre mine și prioritar pentru mine, ca o arhivă personală. S-ar prea putea ca alții să fie afectați altfel, cu efecte diferite. Știam ca infectarea se poate propaga la alte organe, uneori cu urmâri de durată. 

Aseară, în salonul individal cu un pat de o singură persoană, cineva mi-a cerut insistent să-i dau parte din echipamentul cu tuburi și parte din acoperitoare pentru că îi este frig. Bineînțeles că i le-am dat. O “aparitie” dintre halucinațiile despre care nu vreau să vorbesc. 

Domnul mi-a dat în compensație perioade de părtășie înaltă. Într-una m-a plimbat prin predica pe care vrea sa o rostesc după toate acestea. Nu mi-a spus-o ca în alte ocazii din trecut, ci m-a dus prin ea preț de cam peste o oră de somn adânc. 

Sunt însă și semne bune că ne apropiem de un mal și deriva asta se va sfârși. Slavă Domnului. 

Nu sunt singurul care trece pe aici. Mulțumesc celor care m-au mângâiat cu confirmările lor. Se pare că am luat o tulpină foarte virulentă și rapidă. Au prins-o totuși la timp. Pe câțiva medici i-a dat gata în cam trei zile. 

Oamenii care ne slujesc aici sunt niște îngeri, adevărați oameni de sacrificiu. Una din asistente ne spunea acum trei zile: “Am făcut și eu o formă ușoară. Aș putea sta acasă. Cum s-o fac insă când aici e nevoie de mine?”

Un terapist mi-a povestit ieri cum a trecut cu mama lui de 92 de ani prin infecție. Fascinant, cu totul fascinant. Acum e bine. 

Încă o noapte albă. În câteva minute va veni asistentul și vor urma doua ore de perfuzii cu antibiotice. Sunt necesare și binevenite. 

Plămânii se curățesc bine. Nu voi fi pericol de contaminare pentru nimeni. 

Mulțumesc celor ce mi-ați urat aer curat și oxigen din belșug. Va fi bine, va fi foarte bine. La Domnul este belșug de tot ce trebuie.

Sursa:

ADMIN

Nu va ingrijoarti,dar,de ziua de maine; caci ziua de maine se va ingrijora de ea insasi. Ajunge zilei necazul ei

Related Articles

One Comment

Lasă un răspuns

Back to top button
%d blogeri au apreciat: