ULTIMELE STIRI

Tony Berbece: L-am botezat pe tata…

DONAȚII ȘI SPRIJIN FINANCIAR pentru CrestinTotal.ro

$3.00


Când mama a ales să ia în serios credința în Hristos și să frecventeze o Biserică unde se predica Biblia și trăirea după ea, tata s-a supărat foarte tare și a încercat să o împiedice pe mama să-și urmeze credința. I-a rupt Biblia, iar uneori o ținea la ușă și nu-i permitea să plece la slujbă, îmi aduc aminte ca și copil cum mama îl întreba calmă: “Ioane, mă lași să merg la Biserică?”, iar tata adesea o drăcuia și n-o lăsa. Cu timpul inima lui s-a înmuiat, Dumnezeu l-a ajutat să renunțe la tutun, alcool și anturajele rele de la muncă cu care bea. Dar cu toate acestea nu voia să-L accepte pe Hristos ca Domn al vieții lui. Nu-l puteam convinge să se roage cu noi sau să vină la Biserică, nici vorbă să-l vezi citind Biblia. Mama s-a rugat 26 de ani ca tata să vină la Biserică, iar acum cinci ani a început să frecventeze Biserica Profides, aproximativ 31 de ani ne-am rugat pentru el până când în cele din urmă a înțeles că și el are nevoie de un Salvator, că ale lui păcate pot fi iertate doar de Hristos. Când l-am întrebat azi, înainte de a intra în apă, de ce a ales să încheie legământ cu Hristos, așa cum Isus ne-a lăsat în Scriptură ca poruncă, el a răspuns: “Eram singura oaie rătăcită a familiei.” Mama și noi cei șase copiii ai lor am acceptat legământul în apă cu Hristos, iar de azi și tata e cu noi. Hristos ne va ajuta să ținem acest legământ până la întâlnirea cu El în veșnicii. Vă încurajez să vă rugați pentru cei dragi, chiar dacă durează 31 de ani. După botez tata a spus: “De acum pot sa mor că nu-mi mai este frică!” Da, împăcarea cu Hristos aduce pace și în fața morții. “Cine va crede și se va boteza va fi mântuit, dar cine nu va crede va fi osândit.” – Marcu 16:16“Duceţi-vă şi faceţi ucenici din toate neamurile, botezându-i în Numele Tatălui şi al Fiului, şi al Sfântului Duh. Şi învăţaţi-i să păzească tot ce v-am poruncit. Şi iată că Eu sunt cu voi în toate zilele, până la sfârşitul veacului. Amin.” – Matei 28:19-20

Cu prețuire,Toni Berbece https://toniberbece.ro/l-am-botezat-pe-tata/?preview=true…

Urmareste clipul de mai jos

Suntem si pe Instagram, urmareste-ne!

DONAȚII ȘI SPRIJIN FINANCIAR pentru CrestinTotal.ro

$3.00

Sustine. Ajuta-ne sa aducem acest proiect mai departe. Strângere de fonduri pentru un nou format. Multumim

$1.00

Despre ADMIN (28947 de articole)
Nu va ingrijoarti,dar,de ziua de maine; caci ziua de maine se va ingrijora de ea insasi. Ajunge zilei necazul ei

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

%d blogeri au apreciat: