Ce a realizat Iisus prin Crucea Sa?

DONAȚII ȘI SPRIJIN FINANCIAR pentru CrestinTotal.ro

$3.00

Răspunsul privind sensul Crucii depinde de modul în care înţelegem problema păcatului.

Cea mai veche imagine atestată a unei răstigniri este un graffiti din secolul al II-lea d.Hr., găsit pe Dealul Palatin din Roma. Este o caricatură a unei figuri crucificate, cu cap de măgar. În stânga, un om stă cu braţele ridicate în semn de închinare. Dedesubt, o inscripţie consemnează: „Alexamenos îl venerează pe Dumnezeu.”[1] Ideea că un bărbat găsit vinovat și executat pe cruce ar trebui să fie venerat ca Dumnezeu a fost o insultă pentru gândirea antică. De fapt, pentru antici, aceasta era dovada preeminentă a absurdităţii religiei creștine, iar dușmanii acesteia se refereau întotdeauna la motivul ei principal de denigrare cu insistenţă și satisfacţie răutăcioasă, considerând totul o atrocitate.

Pliniu cel Tânăr, care, în calitate de guvernator roman al regiunii Pont-Bitinia, a anchetat numeroși creștini la începutul secolului al II-lea d.Hr., s-a referit la creștinism ca la o formă de boală mintală și ca la „o superstiţie perversă și extravagantă.”[2] Prietenul său Tacit, un important istoric roman care probabil că a anchetatși el creștini când a fost guvernatorul roman al Asiei, a cunoscut soarta rușinoasă a Întemeietorului său și a scris că „răul” pe care El l-a instigat s-a răspândit prea repede în Roma, „unde toate lucrurile hidoase și rușinoase… devin repede populare.”[3]

Cu toate acestea, dintre toate simbolurile pe care creștinii le-ar fi putut adopta, dintre toate imaginile pe care le-au folosit de la începutul istoriei lor, Crucea a devenit emblema creștinismului. Ceea ce pare de-a dreptul absurd.

În lumea antică, crucificarea era o acţiune detestată și dispreţuită. Romanii au folosit crucea, dar referinţele din literatura lor arată aversiunea faţă de aceasta. Au considerat-o o formă de pedeapsă barbară și au rezervat-o rebelilor, infractorilor violenţi, tâlharilor și trădătorilor, despre care considerau „că erau și sclavi, străini sau fiinţe depersonalizate”.[4] Evreii detestau crucea, în egală măsură. Legea evreiască declara că un om atârnat de un copac a fost blestemat de Dumnezeu și că nu ar trebui să rămână astfel peste noapte, deoarece ar pângări ţara (Deut. 21:23). Există, de asemenea, dovezi că sclavii, prostituatele și alţi oameni din clasele inferioare foloseau cuvântul „cruce” ca atare ca injurie vulgară. Așa se explică de ce Cicero a susţinut că acest cuvânt ar trebui ţinut la distanţă nu numai de persoana unui cetăţean roman, ci și de „gândurile, ochii și urechile sale.”[5] Cu toate acestea, dintre toate simbolurile pe care creștinii le-ar fi putut adopta, dintre toate imaginile pe care le-au folosit de la începutul istoriei lor, Crucea a devenit emblema creștinismului. Ceea ce pare de-a dreptul absurd.

Primele motive care s-au regăsit în reprezentările creștine din catacombe au fost păunul (despre care se presupune că ar simboliza nemurirea), porumbelul, palma victoriei atleţilor și peștele – cuvântul grecesc pentru „pește” era un acronim pentru „Hristos ”, cu semnificaţia „Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, Mântuitorul”. Mai târziu au apărut și alte simboluri: arca lui Noe, Avraam sacrificând berbecul în locul lui Isaac, Daniel în groapa cu lei, Iona aruncat afară din gura peștelui, un păstor ducând în braţe un miel sau reprezentări ale unor minuni, precum vindecarea paraliticului și învierea lui Lazăr. Acestea au fostpercepute ca simboluri ale mântuirii, victoriei și dragostei. Crucea, pe de altă parte, a transmis un sentiment de înfrângere și rușine și a atras dispreţul atât din partea evreilor, cât și din partea păgânilor (Evrei 12: 2; Gal. 5:11). A fost o provocare pentru misionarism – contraintuitivă – și încă una întotdeauna dificil de explicat (1 Cor. 1:18, 23). Cu toate acestea, Crucea a devenit emblema creștinismului.

Caracterul central al Crucii în Evanghelie

Scriptura afirmă caracterul central al  Crucii în planurile lui Dumnezeu. În cursul lucrării Sale, Iisus i-a învăţat pe ucenici de cel puţin trei ori, într-un limbaj simplu și explicit, că „Fiul Omului trebuie să pătimească mult și (…) să fie omorât” (Marcu 8:31).[6] De asemenea, El a făcut aluzie la moartea Sa de cel puţin alte opt ori. În plus, Evanghelia după Ioan înregistrează șapte referinţe făcute de Iisus, în ultima săptămână a lucrării Sale, la momentul morţii. Cu toate acestea, ucenicii nu erau dispuși să accepte realitatea.

Moartea Fiului Omului era o idee de-a dreptul uimitoare. Prin sintagma „Fiul Omului” Iisus se identifica cu glorioasa figura cerească din Daniel 7, care avea să primească stăpânirea și o împărăţie care nu va fi niciodată distrusă: „M-am uitat în timpul vedeniilor mele de noapte și iată că pe norii cerurilor a venit unul ca un fiu al omului; a înaintat spre Cel Îmbătrânit de zile și a fost adus înaintea Lui. I s-a dat stăpânire, slavă și putere împărătească, pentru ca să-I slujească toate popoarele, neamurile și oamenii de toate limbile. Stăpânirea Lui este o stăpânire veșnică și nu va trece nicidecum și Împărăţia Lui nu va fi nimicită niciodată” (vs. 13, 14).

citeste mai mult: https://semneletimpului.ro/religie/teologie/iisus/ce-a-realizat-iisus-prin-crucea-sa.html

Urmareste clipul de mai jos

Suntem si pe Instagram, urmareste-ne!

DONAȚII ȘI SPRIJIN FINANCIAR pentru CrestinTotal.ro

$3.00

Nu pot încărca informațiile despre blog în acest moment.

Nu pot încărca informațiile despre blog în acest moment.

Sustine. Ajuta-ne sa aducem acest proiect mai departe. Strângere de fonduri pentru un nou format. Multumim

$1.00

Despre ADMIN (28996 de articole)
Nu va ingrijoarti,dar,de ziua de maine; caci ziua de maine se va ingrijora de ea insasi. Ajunge zilei necazul ei

Lasă un răspuns

%d blogeri au apreciat: