ULTIMELE STIRI

Devoțional | Viața ta nu se va schimba până când nu îți vei schimba gândirea

DONAȚII ȘI SPRIJIN FINANCIAR pentru CrestinTotal.ro

$3.00


Încolo, fraţii mei, tot ce este adevărat, tot ce este vrednic de cinste, tot ce este drept, tot ce este curat, tot ce este vrednic de iubit, tot ce este vrednic de primit, orice faptă bună şi orice laudă, aceea să vă însufleţească. – Filipeni 4:8

Destul de mulți ani, în momentul în care mă trezeam dimineața, începeam să mă gândesc negativ la lucruri triste și depresive, iar ca urmare, mi-am petrecut acei ani fiind nefericită. Acum, de când Duhul Sfânt m-a ajutat să învăț cum să trăiesc având gândirea lui Hristos în mine, pot spune că sunt cu adevărat mulțumită.

La fel ca mine, poate ai petrecut ani de zile având o gândire negativă, greșită. Vestea bună este că astăzi, cu ajutorul lui Dumnezeu, îți poți schimba acest fel de gândire. Dacă te lupți cu gândirea negativă, este important să iei în serios faptul că viața ta nu se va schimba până când nu ți se schimbă gândirea. Reînnoiește-o! O gândire ca a Domnului este vitală pentru o schimbare a vieții tale.

Biblia menționează de multe ori ce fel de gânduri ar trebui să avem. În Filipeni 4:8 ni se spune să ne gândim la lucrurile care ne zidesc, nu la cele care ne dărâmă.

Astăzi doresc să te provoc ca, în loc să adopți o gândire negativă, imediat ce te trezești dimineața, alege un verset pozitiv din Scriptură și concentrează-te asupra lui. Fă lucrul acesta în fiecare zi când te trezești. Lasă să crească înlăuntrul tău acel Cuvânt și să îți transforme gândirea. Concentrează-te la lucrurile pozitive și bucură-te de schimbările dumnezeiești care au astfel loc.

citeste mai mult: https://alfaomega.tv/joyce-meyer/devotional/13869-devotional-viata-ta-nu-se-va-schimba-pana-cand-nu-iti-vei-schimba-gandirea?fbclid=IwAR1awqyETJ2nUVi3onuO_ungubzXR3n1OuMZsLse_pJHVG-WNSy7oq-2y2M

Urmareste clipul de mai jos

Suntem si pe Instagram, urmareste-ne!

DONAȚII ȘI SPRIJIN FINANCIAR pentru CrestinTotal.ro

$3.00

Articole recente: LibrariaCT.ro

Sustine. Ajuta-ne sa aducem acest proiect mai departe. Strângere de fonduri pentru un nou format. Multumim

$1.00

Despre ADMIN (28911 articole)
Nu va ingrijoarti,dar,de ziua de maine; caci ziua de maine se va ingrijora de ea insasi. Ajunge zilei necazul ei

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

%d blogeri au apreciat: