EDITORIALE

Tony Berbece: Când vor dispărea creștinii…

Cred că înainte de a veni Antihristul cu adevărat și în timpul domniei lui, opoziția față de creștini va fi atât de mare (atât cât vor mai fi pe pământ), mai ales aici pe rețelele de socializare, încât nu se vor mai vedea chemări la Adevăr și Pocăință cum vezi azi. Vor reuși să reducă la minim vocea Bisericii, dar asta nu înseamnă că am pierdut noi, ci asta înseamnă că au fost lepădați ei, cei care au îmbrățișat păcatul de tot felul. Vor fi lăsați în voia minții lor blestemate să facă rău după rău, păcat după păcat (Romani 1:18-32). Așadar, trăim aceste vremuri în care Bisericii i se va impune o foarte mare cenzură. Nu mai e mult timp pentru secerișul sufletelor care au inima deschisă spre Hristos. De aceea mă rog ca Dumnezeu să mai permită cel puțin un mare seceriș înainte de venirea Lui.Ca să înțelegem mai bine ura lor nebună, intoleranța față de noi și foamea lor după păcat, Apocalipsa ne anunță că în vremurile sfârșitului vor apărea în cea mai stricată cetate a lumii, în centrul de conducere demonică, doi prooroci care vor spune pe față păcatului, care vor chinui oamenii cu predicile lor și care le vor trânti oamenilor în față hotărârea lui Dumnezeu de a-i chinui veșnic. Fiara și oamenii vor turba de mânie și într-un final îi vor ucide.

Când cei doi prooroci vor fi uciși, ne spune Biblia că locuitorii pământului vor fi așa de fericiți că vor putea să se destrăbăleze nederanjați în continuare încât vor sărbători și-și vor trimite daruri (pentru toată întâmplarea citiți Apocalipsa 11:3-14). Vă dați seama? Atât de mânioși vor deveni cei ce ne cheamă azi la toleranță. Dragi creștini, așteptați-vă ca lumea să fie tot mai iritată de unicul adevăr al Bibliei, să fie iritată până într-acolo încât să-și dorească moartea ta, iar după ce o vor vedea, dacă Domnul va îngădui, să și sărbătorească lucrul acesta. Tot Apocalipsa ne spune că cei doi martori prooroci din Apocalipa n-au fost îngropați, ci trupurile lor moarte au fost ținute ca trofee să le privească și poate să le și batjocorească. Creștinismul îi va irita până la nebunie pe cei care au ales păcatele și Iadul cu toată inima, iar de pe drumul lor nu va mai fi întoarcere nici aici, nici după. Noi să ne facem partea până în ultima clipă, indiferent de costuri, pentru că cine va fi scârbit până la sfârșit de păcat și nu-l va accepta, va moșteni Cerul prin Hristos! Păcătoși iubiți de Dumnezeu și de noi creștinii, noi nu vom mai fi lăsați să vă spunem Adevărul și nu vom mai fi mult printre voi, ori alegeți adevărul ori veți rămâne cu Fiara!“Piere cel neprihănit, şi nimănui nu-i pasă; se duc oamenii de bine, şi nimeni nu ia aminte că din pricina răutăţii este luat cel neprihănit.” – Isaia 57:1 Veți știi ca Fiara se apropie când tot mai putini creștini vor fi pe pământ să vă mai avertizeze!

Cu prețuire,Toni Berbece https://toniberbece.ro/cand-vor-disparea-crestinii/…

ADMIN

Nu va ingrijoarti,dar,de ziua de maine; caci ziua de maine se va ingrijora de ea insasi. Ajunge zilei necazul ei

Related Articles

Lasă un răspuns

Back to top button
%d blogeri au apreciat: