Toni Berbece: De la Covid la gânduri de sinucidere…

Problema cu sistemul sanitar din România este că a ajuns în perioada aceasta de pandemie ca o internare să fie mai de temut decât o condamnare la închisoare. Aud expresia: “Să te ferească Dumnezeu să mergi acum la spital!” De aceea există mii de bolnavi, care de frică nu merg la spital, iar sitiația lor se agravează drastic. E panica aceasta că îți iau libertatea, telefonul, rudele nu te pot vizita, iar tu poți să mori ca un câine singur și nici de o înmormântare demnă nu ai parte.
Întorcându-mă la această doamnă, teama propagată în jurul acestui Covid prin media a adus-o într-o situație drastică din punct de vedere psihic. Efectiv frica i-a slăbit mintea, iar demonii au profitat. Oamenii care au văzut-o, unii dintre ei nu prea duși la Biserică, chiar au spus că a intrat un duh rău în ea care o chinuie. A vrut să își ia viața de câteva ori, iar epuizarea fizică a făcut-o să nu-și mai poată ține nici capul pe umeri, să nu mai poată deschide ochii și nici să vorbească cursiv. De ce? Pentru că astăzi oamenii când au o mică durere în gât deja se gândesc la moarte, la insuficiență respiratorie, la masca de oxigen, la carantină, izolare și la moarte. Prin mintea omului răcit trece acest scenariu care-l poate distruge. Dacă nu spui “nu” fricii ajungi să-ți poți pierde mințile. După o rugăciune de vreo trei ore, această femeie a fost eliberată de teamă, mintea ei a revenit la normal, totul era pe psihic, demonii o chinuiau, îi spuneau să-și ia viața și să termine cu suferința. Însă Hristos a învins acolo unde doctorii și medicamentele n-au mai putut.
Sfatul meu este să nu deschideți porți fricii, indiferent prin ce veți trece. Nu mai puneți răul înainte, nu cedați în fața veștilor rele, nu vă induceți psihic insuficiență respiratorie la cea mai mică răceală și tuse. Mintea omului poate agrava o boală până la moarte chiar. Protejați-vă mințile prin credința în Hristos!
“Duhul omului îl sprijină la boală; dar duhul doborât de întristare, cine-l va ridica?” Proverbe 18:12
Cu prețuire,
Toni Berbece
Lasă un răspuns