EDITORIALE

Slujitor pe cont propiu – de Nicolae.Geantă

Când Apostolul Pavel îl anunță pe tânărul Timotei din închisoare cum trebuie să fie un soldat al lui Hristos (ca să placă lui Dumnezeu), nu îi spune să fie neapărat în linia întâi, sub reflectoare, să-și facă hara-kiri în slujire, să ajungă pe eșafod, martir ori erou. Și nici măcar general. Ci-l sfătuiește simplu: să nu se încurce cu treburile vieții!

Timotei știa că un soldat roman (selectat dintre mai mulți), avea un jurământ depus. Nu avea voie să facă biznisuri (să ducă bunuri din Roma în provincie sau invers, să cumpere sau să vândă), să se angajeze pentru viața civilă (să se căsătorescă, să crească copii), să se amestece în Forum (politică). De ce? Nu că ar fi fost păcat de moarte, ci pentru că ar fi putut fi eficient celui ce l-a înrolat la oaste: împăratului. Soldatul eficient nu mai putea avea nicio legătură cu viața civilă. Nici măcar în gând…

Mâ gândeam zilele trecute că ineficiența unor soldați ai lui Hristos tocmai de aici vine: încurcarea cu treburile vieții! Atunci pierdem nu doar timp, ci și antrenament. Apoi devenim superficiali în slujire. Superficialitatea e ineficiență. E lipsă de disciplină. E blestem. O zice Scriptura: blestemat este cel ce face fără băgare de seamă lucrarea Domnului!

Nu știu care sunt „treburile civile” care vă încurcă. Dar dvs le știți. Încercați să le identificați. Și să le dați la tomberon… Căci în armata lui Hristos nimeni nu este angajat party time. Nu doar generalii sunt full time! Ci și soldații de rând…

Soldații ce se încurcă cu treburile vieții sunt soldați ce luptă pe cont propriu. Și asta poate fi cel mai mare risc! Mai ales că suntem în plin răzbel…

Nicolae.Geantă

https://nicolaegeanta.blogspot.com/2020/07/slujitor-pe-cont-propiu-de-nicolaegeanta.html

ADMIN

Nu va ingrijoarti,dar,de ziua de maine; caci ziua de maine se va ingrijora de ea insasi. Ajunge zilei necazul ei

Related Articles

Lasă un răspuns

Back to top button
%d blogeri au apreciat: