ULTIMELE STIRI

Lumea și viața noastră nu va mai fi niciodată cum a fost

DONAȚII ȘI SPRIJIN FINANCIAR pentru CrestinTotal.ro

$3.00


Sunt de 22 de ani în Statele Unite, în câțiva ani aș avea ani de America câți am trăit în țara mea, România. N-am prins începuturile comunismului, m-am născut mult mai târziu, însă am fost unul din tinerii care în 1989, atunci când aveam 21 de ani, am ieșit în stradă în Timișoara și am vrut dezrobirea țării de acel sistem comunist-socialist, sistem dictatorial și criminal. Îmi aduc aminte că oricine se punea împotriva sistemului, era anihilat, era urmărit, distrus, familia și viitorul unei asemenea persoane era pecetluit. Nici nu erau lăsați să plece din țară, erau ținuți la marginea societății și distruși pentru idealurile partidului comunist. Am simțit fiorul fricii în anul 1989, pe 16 Decembrie pe străzile Timișoarei foarte puțin, frica am simțit-o după aceea, atunci când mi-am pus întrebarea dacă regimul nu cade, atunci ce o să fie cu mine, cu viața mea și familia mea.
Am ajuns la circa 30 de ani după acel eveniment, locuiesc în Statele Unite și am ajuns să simt aceeași frică aici în Țara Model a Libertății, într-un Stat Democrat, ceea ce nu mă gândeam niciodată.
Avem pe zona noastră un site online (Nextdoor) de socializare și acolo se împărtășesc tot felul de gânduri, opinii și nevoi ale comunității, ceea ce este un lucru bun. Problema este că în aceste zile când protestele BLM și ANTIFA se întețesc, cu sprijinul puterii politice a Partidului Democrat din Oregon, orice opoziție este anihilată. Dacă vreunul pe acest site online ar avea o altă părere decât partidul Democrat și aceste organizații socialist-comuniste este cenzurat sau dat afară. Pentru mine a fost prima dată când sunt în Statele Unite în care am simțit acel fior, văzând atacurile asupra unei persoane care avea o altă opinie cu privire la distrugerile, spargerile, crimele acestor două organizații sprijinite de primarul orașului și guvernatorul statului.
Atunci mi-am dat seama că viața mea și a familiei mele poate să fie în pericol și libertatea mult visată privitor la modelul Statelor Unite s-a dus pe apa sâmbetei. Partidul Democrat care conduce acest Stat și multe alte State din această țară, în mod agresiv anihilează orice opoziție a conservatorilor creștini sau republicanilor. Efectiv de ani de zile copiilor noștri care au principii creștine le este oprită orice posibilitate la libera exprimare. Dacă ai o altă părere decât stânga socialistă privitor la familie și pentru tine familia tradițională este o normă, imediat ești atacat și în mod agresiv orice drept la opinie este anihilat, pe motiv că ataci drepturile minorităților sexuale.
Dacă drepturile tale de-ați exercita credința sunt atacate de drepturile date acestor minorități, cumva îți exprimi punctul de vedere sau apelezi la drepturile tale de exercitare a credinței, riști imediat să ajungi târât prin tribunale și să ajungi pe străzi sau în închisoare. Efectiv frica de-a spune altceva decât spune acest partid, te bântuie zilnic și te urmărește în orice împrejurare a vieții, nu poți să-ți exprimi o altă părere decât Partidul unic al Statului, Partidul Democrat, altfel riști să pierzi tot, chiar libertatea.
Problema minorității de culoare din Statele Unite, în momentul de față, este doar o strategie a acestui Partid Democrat de-a anihila orice opoziție și de-a pune mâna pe puterea totală câștigând președinția în Noiembrie. S-a folosit întâmplarea cu Floyd tocmai pentru a destabiliza țara, prin aceste organizații anti-democratice, pentru a câștiga puterea totală și a face opoziția inactivă.
În ziarul de Oregon am citit astăzi că cetățenii vor decide prin vot ce o să facă cu poliția pe viitor, la votul din Noiembrie, înființează niște forumuri cetățenești care să îi controleze (probabil o poliție politică).
Având în vedere că discreditarea Bisericii și a Normei Bibliei, este o acțiune deja învechită în Statul acesta, deja se luptă pe mai multe fronturi pentru limitarea drepturilor creștinilor. Începând cu școlile orice minoritate sexuală are dreptul la îndoctrinarea copiilor, însă creștinii n-au nici un drept cu privire la școlile publice. Așa că trebuie să asiști neputincios la spălarea pe creier a copilului tău și la agresivitatea cu care majoritatea profesorilor democrați, de direcție socialist-comunistă, îți distrug copiii, familia și orice normă lăsată de Dumnezeu pentru viața ta.
Noua măsură luată la nivel de apărare a drepturilor cetățenilor de culoare au în perspectivă formarea de comisii în școli prin care să existe judecarea și luarea de măsuri împotriva celor care ei îi identifică ca rasiști. Văd măsura asta una înfricoșătoare și extremă, adică aceștia care anihilează orice opoziție și calcă în picioare orice principii creștine, ei să fie cei care decid viața copiilor tăi și a ta.
Poliția politică, anihilarea oricărei opoziții, căpușarea sistemului de învățământ, supra-impozitarea clasei de mijloc cu motivația de a sprijini sistemul de ajutoare sociale, acapararea tuturor pârghiilor puterii etc, toate acestea duc la totalitarism și la încetarea libertății individului.
Cele mai multe voturi care trebuie să le dăm în Statul Oregon, arată ca în sistemul comunist care l-am avut în România, o listă lungă cu democrați și poziții cheie din sistemul juridic, de învățământ, poliție, primărie etc, în care există candidați unici și legi progresiste, n-ai ca și conservator sau republican decât opțiunea să dai cu votul lor la coșul de gunoi.
Ca și oameni de afaceri, frica și pericolul te poate urmări la orice pas, dacă unul din oamenii Partidului care au acces la toate funcțiile cheie te-au vizat, riști să pierzi tot și să ajungi în stradă, am fost îngrozit de o familie din Gresham care a pierdut tot având o afacere de tip brutărie-cofetărie și care au pierdut tot pe motiv că n-au dreptul la practicarea credinței proprii, ci trebuie să se supună Partidului Democrat cu vederi de stânga.

citeste mai mult: https://paginacrestina.wordpress.com/2020/07/29/lumea-si-viata-noastra-nu-va-mai-fi-niciodata-cum-a-fost-spune-un-roman-american/

DONAȚII ȘI SPRIJIN FINANCIAR pentru CrestinTotal.ro

$3.00

Articole recente: LibrariaCT.ro

Sustine. Ajuta-ne sa aducem acest proiect mai departe. Strângere de fonduri pentru un nou format. Multumim

$1.00

Despre ADMIN (28035 de articole)
Nu va ingrijoarti,dar,de ziua de maine; caci ziua de maine se va ingrijora de ea insasi. Ajunge zilei necazul ei

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

%d blogeri au apreciat: