ULTIMELE STIRI

Rugăciunea de mulţumire și de laudă

DONAȚII ȘI SPRIJIN FINANCIAR pentru CrestinTotal.ro

$3.00


Scena biblică aflată la îndemână, atunci când ne gândim la recunoștinţă și la lipsa de recunoștinţă, este cea a vindecării celor zece leproși, dintre care numai unul, samaritean, se întoarce să-I mulţumească Mântuitorului, închinându-I-se și „slăvind pe Dumnezeu cu glas tare.” (Luca 17:15,16).

Nu întâmplător, gestul acestuia este o excepţie, iar ingratitudinea celorlalţi nouă leproși vindecaţi este regula. Recunoaștem o reacţie umană frecventă în „asimetria” dintre ardoarea rugăciunilor de cerere a ajutorului divin și răceala rugăciunilor de mulţumire pentru ajutorul primit. Asta, dacă nu cumva credinciosul devine chiar uituc, în bucuria lui, și nu mai mulţumește deloc binefăcătorului.

Se poate presupune că, dacă uităm să mulţumim, asta arată nu doar ingratitudine, ci și absenţa înţelepţirii în urma impasului, necazului, crizei prin care am trecut; lecţia lor nu a fost învăţată, chiar dacă acestea au fost depășite. În plus, în orice lipsă de recunoștinţă se regăsește ascuns un trufaș: „eu meritam, mie mi se cuvenea!”

Aparent, „rugăciune de mulţumire” sună oximoronic, pare să cuprindă doi termeni contradictorii: rugându-ne, implicit cerem ceva, pe când, dacă mulţumim, înseamnă că am primit. Însă acest tip de rugăciune arată cât de fragili și dependenţi suntem de susţinerea divină, la fiecare pas, în această viaţă și în această lume. Fără ea, nimic nu am putea și nimic nu am fi. De aceea, chiar și când mulţumim, noi înălţăm rugi, pentru că știm că nu ne-am putea căpăta vreodată autonomia faţă de Creatorul nostru. Este ca și cum un copil ar face un dar părintelui lui, folosindu-se tot de darurile primite de la acesta.

Unii teoreticieni asociază recunoștinţa cuiva cu smerenia faţă de binefăcătorul său și susţin că prin ea se produce „un sentiment îmbunătăţit de coerenţă a sinelui”.

Mai mult, mulţumirea înălţată către Dumnezeu cuprinde sau se transformă și în laudă la vederea lucrărilor uimitoare ale Lui în viaţa noastră; este o pornire care se naște spontan într-un suflet plin de recunoștinţă. Iar în privinţa rugăciunii de mulţumire și de laudă, Iisus Christos este iarăși modelul suprem; deși este Fiul preaiubit, căruia i se cuvin toate, El înalţă laude Tatălui, uimit de lucrările Lui miraculoase: „Te laud, Tată, Doamne al cerului și al pământului, pentru că ai ascuns aceste lucruri de cei înţelepţși pricepuţi, și le-ai descoperit pruncilor. Da, Tată, Te laud, pentru că așa ai găsit Tu cu cale! (Matei 11:25, 26)

Ceea ce nu pricepe cel ingrat este că, dacă ar deveni recunoscător, și-ar face un mare bine sieși, în primul rând. Unii teoreticieni asociază recunoștinţa cuiva cu smerenia faţă de binefăcătorul său și susţin că prin ea se produce „un sentiment îmbunătăţit de coerenţă a sinelui”[1]. Recunoștinţa, în genere, este benefică pentru starea sufletească de împăcare, de mulţumire cu sine, cu viaţa, cu cei din jur, pe lângă faptul că reglează interacţiunea cu binefăcătorul. Cu atât mai mult, recunoștinţa faţă de Creator dă șansa de a deveni un copil iubit al Său, nu doar un păcătos ajutat; samariteanul vindecat de lepră, recunoscător fiind, primește un dar și mai de preţ, căci i se spune: „credinţa ta te-a mântuit.” (Luca 17:19)

Dar, oare, rugăciunea de mulţumire și laudă poate fi la fel de fierbinte precum cea în care cerem Divinităţii ceva arzător, dorit cu durere sau disperare? Da, așa cum mărturisesc cei ce au experimentat astfel de comuniune specială cu Dumnezeu, rugăciunea de mulţumire și de laudă poate fi la fel de fierbinte precum cea în care I-am cerut ceva. Mai mult, lecţia lui Iov ne arată că putem fi recunoscători cu ardoare lui Dumnezeu, chiar și când sau dacă nu înţelegem deciziile Lui în viaţa noastră: Iov se întreabă: „Este Cel Atotputernic desfătarea lui? Înalţă el în tot timpul rugăciuni lui Dumnezeu? (Iov 27:10).

Starea specială pe care o trăiește cel ce înalţă Divinităţii mulţumiri și laude este netransmisibilă prin cuvinte, este de neîmpărtășit; o putem doar aproxima prin descrieri. Însăși denumirea de „Mângâietor”, dată de Iisus Christos Duhului Sfânt, arată modul în care Îl percepea, înainte de moarte și înviere. Credincioșii care au trăit beatitudinea în comuniune cu Dumnezeu, prin această raportare smerită de recunoștinţă profundă și de laudă înaripată, folosesc diferite cuvinte pentru a o descrie; beatitudinea este și acea „fericire deplină”, extatică, de origine religioasă, atribuită sfinţilor. Este comparată cu o mângâiere învăluitoare, cu o senzaţie de pace și împăcare, de înălţare și ușurare, alinare, plutire, calm, serenitate, căldură în zona inimii, blândeţe, topirea sentimentelor negative etc. Fiecare dintre cei ce au experimentat aceste trăiri pot identifica unele dintre cele enumerate și pot adăuga altele. Cert este că, odată trăită acea comuniune, ea te hrănește sufletește și spiritual pentru tot restul vieţii și nu poţi decât să-ţi dorește să o retrăiești, ca pe o „pregustare” a beatitudinii cerești.

citeste mai mult: https://semneletimpului.ro/religie/crestinism/rugaciune/rugaciunea-de-multumire-si-de-lauda.html

DONAȚII ȘI SPRIJIN FINANCIAR pentru CrestinTotal.ro

$3.00

Articole recente: LibrariaCT.ro

Sustine. Ajuta-ne sa aducem acest proiect mai departe. Strângere de fonduri pentru un nou format. Multumim

$1.00

Despre ADMIN (28074 de articole)
Nu va ingrijoarti,dar,de ziua de maine; caci ziua de maine se va ingrijora de ea insasi. Ajunge zilei necazul ei

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

%d blogeri au apreciat: