ULTIMELE STIRI

Care este ori ar putea fi soarta legislației privind ideologia de gen?

DONAȚII ȘI SPRIJIN FINANCIAR pentru CrestinTotal.ro

$3.00


Când scriu aceste rânduri încă nu știm care va fi soarta imediată ori finală a amendamentului care interzice ideologia de gen în România.

Par să fie trei (3) opțiuni: (1) dl Iohannis poate promulga amendamentul în forma lui actuală; (2) îl poate ataca la Curtea Constituțională pe motive de neconstituționalitate; ori (3) îl poate trimite înapoi în Parlament pentru a fi dezbătut din nou, cu speranța că el va fi abrogat ori readoptarea lui tergiversată.

Suspiciunea mea este că dl Iohannis va face tot ce îi va sta în putință pentru a preveni intrarea în vigoare a amendamentului. Știm cu toții motivele, iar intuiția noastră decurge din modul în care el se raportează la revoluția sexuală (pozitiv), minoritățile sexuale (pozitiv), și creștinii din România (ostil). Dar și de faptul că, cel puțin în aparență, acționează după directivele mai mult sau mai puțin oficiale care vin din afară.

Care ar putea fi dispoziția la Curtea Constituțională? Depinde de argumentele care vor fi aduse. Dacă se va argumenta că amendamentul e în conflict cu Convenția de la Istanbul pe care România a ratificat-o cu ani în urmă, e posibil ca amendamentul să fie declarat invalid din motiv de conflict cu un tratat internațional. În general, în caz de conflict, tratatele internaționale sunt autoritare în raport cu dreptul intern.

Mișcarea pro-familie din România a atenționat, la vremea potrivită, autoritățile române care au participat la conferința internațională care a adoptat Convenția de la Istanbul să voteze împotriva Convenției. Ca de obicei, ne-au ignorat, punând un jug greu pe părinții și tinerii României. A fost un vot negândit și iresponsabil, ale cărui consecințe le simțim azi pe pielea noastră.

Peter Costea,
avocat și președintele Alianței Familiilor din România

DONAȚII ȘI SPRIJIN FINANCIAR pentru CrestinTotal.ro

$3.00

Articole recente: LibrariaCT.ro

Sustine. Ajuta-ne sa aducem acest proiect mai departe. Strângere de fonduri pentru un nou format. Multumim

$1.00

Despre ADMIN (27819 articole)
Nu va ingrijoarti,dar,de ziua de maine; caci ziua de maine se va ingrijora de ea insasi. Ajunge zilei necazul ei

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

%d blogeri au apreciat: