ULTIMELE STIRI

Primind puterea lui Dumnezeu prin rugăciune

DONAȚII ȘI SPRIJIN FINANCIAR pentru CrestinTotal.ro

$3.00


El este Acela care, în zilele vieţii Sale pământeşti, aducând rugăciuni şi cereri cu strigăte mari şi cu lacrimi către Cel ce putea să-L izbăvească de la moarte şi fiind ascultat din pricina evlaviei Lui… – Evrei 5:7

Rugăciunea este foarte puternică, pentru că leagă inimile oamenilor de pe pământ cu inima lui Dumnezeu din ceruri. Când ne rugăm, ne conectăm cu Dumnezeu și El ne influențează viața de zi cu zi, dincolo de înțelegerea noastră.

Cred că rugăciunea este una dintre cele mai mari puteri disponibile în întregul univers! Poate părea o declarație îndrăzneață, dar este adevărată.

Rugăciunea Îi deschide ușa lui Dumnezeu să lucreze. Este activitatea în care tu și cu mine ne putem învoi pe pământ atunci când avem nevoie ca puterea cerului să se manifeste în viețile noastre și să aducă înțelepciune, îndrumare, încurajare sau o biruință miraculoasă. Rugăciunea ne conectează la puterea lui Dumnezeu – de aceea este o forță mai mare decât ne putem imagina vreodată. Chiar și Isus trebuia să Se roage și să primească această putere când era pe pământ.

Doar puterea lui Dumnezeu poate aduce pace și bucurie, să dea înțelepciune, valoare și scop vieții unei persoane și să facă minuni.

Vrei să vezi cum funcționează puterea în viața ta? Fă din rugăciune o prioritate!

Rugăciune
Doamne, puterea rugăciunii este uimitoare. Vreau să mă conectez cu tine și să văd lucrarea Ta în viața mea, așa că mă angajez chiar acum să mă rog constant, să fiu într-o permanentă stare de închinare înaintea Ta.

Material tradus și adaptat  cu permisiune din cartea Promises for everyday life (J.M.)

https://alfaomega.tv/joyce-meyer/devotional/12720-devotional-primind-puterea-lui-dumnezeu-prin-rugaciune?fbclid=IwAR0hzO5R34LT2mfhxxuEbM0dhFkfi7DkXHjKPAYZrANLqIgVUlBLHmUGaM4

DONAȚII ȘI SPRIJIN FINANCIAR pentru CrestinTotal.ro

$3.00

Articole recente: LibrariaCT.ro

Sustine. Ajuta-ne sa aducem acest proiect mai departe. Strângere de fonduri pentru un nou format. Multumim

$1.00

Despre ADMIN (27835 de articole)
Nu va ingrijoarti,dar,de ziua de maine; caci ziua de maine se va ingrijora de ea insasi. Ajunge zilei necazul ei

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

%d blogeri au apreciat: