ANUNTURI

COVID-19: Ce (nu) ne-a lipsit în timpul izolării

Viaţa noastră în izolare a avut un ritm și o textură atipice, iar acest lucru a bulversat cotidianul unora, în timp ce pentru alţii a fost un răspuns neașteptat la o nevoie nerostită.

Oricât de ușor ne-am adapta la situaţii noi, săptămânile trecute au purtat în ele un aer dens de incertitudine, din care am fi evadat pe loc dacă am fi găsit o singură ieșire neblocată. Unii s-au confruntat într-o fereastră îngustă de timp cu boala, cu separarea de cei dragi, cu doliul, cu șomajul și cu probleme financiare.

COVID-19 ne-a testat limitele, reacţiile, solidaritatea, speranţa și credinţa despre care vorbim în timpuri însorite. Iar unii spun că pandemia a ţesut în jurul lor o oază de liniște la care visau de multă vreme, dar spre care nu mai zăreau nicio potecă.

La distanţă de o pandemie de cei dragi

Criza creată de COVID-19 și restricţiile impuse de autorităţi au remodelat legăturile dintre copii și părinţi sau dintre copii și nepoţi. Vizitele pe fugă ori în toată tihna, mesele care reuneau familia, îmbrăţișările și ascultatul poveștilor pe genunchii bunicilor au devenit, peste noapte, la fel de imposibile ca și o incursiune pe traseele destinate alpiniștilor.

Nu mi-am văzut părinţii de când a început pandemia, de frică să nu-i îmbolnăvesc”, povestește Monica, asistent social din Bacău. A venit și a trecut Paștele, dar, în loc de întâlnirea cu cei dragi, a privit fotografiile și a depănat amintiri.

Și cei mici oscilează între dorul de prieteni și de bunici și teama de coronavirus, după ce au auzit, inevitabil, crâmpeie din știrile zilnice. Băiatul cel mare s-a lăsat cu greu scos din casă pentru prima plimbare în jurul blocului, convins că virusul e un soi de balaur care îl va înhăţa imediat ce va păși dincolo de pragul ușii. Unele reacţii ar stârni ilaritate dacă n-ar fi, în același timp, dezolante: ori de câte ori, la finalul unui apel telefonic, bunicul le trimite sărutări de departe nepoţilor, mezina protestează vehement, convinsă că, în vremea coronavirusului, e păguboasă până și pomenirea unui gest de afecţiune atât de familiar și inofensiv odinioară.

Eram fericiţi și nu știam”, spune Monica, evocând timpul în care puteam ieși oriunde și oricând.

Tânjește să meargă la ţară, la părinţi, să asculte șuieratul vântului, să inspire mirosul ierbii cosite – lucruri mărunte, atât de revigorante acum, când zidurile apartamentului o strâng, iar mersul la serviciu rămâne o gură de aer proaspăt.

Pandemia a găsit-o pe Andreea Stanciu, blogger și fotograf, în satul în care s-a mutat de câţiva ani, împreună cu soţul și cei doi fii ai lor, „două roade veșnice”, așa cum îi consideră pe Rafael și Efraim.

„Fiecare om e un sat”, scrie Andreea pe blogul ei și îmi mărturisește că a părăsit Clujul pentru satul în care au trăit bunicii ei, pentru că a înţeles „că anumite moduri de a trăi te împrăștie, te risipesc, te îndepărtează de ceea ce ai fost creat să fii, iar altele te adună, te întregesc, te ajută în devenirea ta lăuntrică”.

https://semneletimpului.ro/sanatate/epidemie/covid-19-ce-nu-ne-a-lipsit-in-timpul-izolarii.html

ADMIN

Nu va ingrijoarti,dar,de ziua de maine; caci ziua de maine se va ingrijora de ea insasi. Ajunge zilei necazul ei

Related Articles

Lasă un răspuns

Back to top button
%d blogeri au apreciat: