ULTIMELE STIRI

Sorin Cigher: Un preț mare, rezultate mici

Doneaza – sustine! Strângere de fonduri pentru un nou format

$3.00


Lot, nepotul lui Avraam, a călătorit cu unchiul său multă vreme, în multe locuri și a experimentat destule minuni dumnezeiești. Ar fi putut să trăiască mult și bine aproape de Avraam, dar s-a îmbogățit, a devenit prosper și, la un moment dat, a făcut o alegere pripită, care l-a costat mult. A decis să meargă pe cont propriu, departe de duhovnicul lui. Locul pe care l-a ales era unul atractiv, așa că nu a stat mult pe gânduri. Nu s-a gândit la consecințele acestei alegeri care s-a dovedit a fi greșită. S-a uitat mai mult în jos și în jur, mai puțin în sus, cum făcea unchiul său. După o vreme, a fost nevoit să părăsească totul. Trebuia să se despartă de tot ce adunase o viață. A mai contat ceva pentru el, atunci?
Nu i-a fost ușor, nu a înțeles, dar în regim de urgență, a abandonat toate bogățiile, proiectele, visele, familia… a reușit să își scape viața, pe a lui și pe a fiicelor sale. A privit spre locul de salvare cu inima tremurândă, pentru că înspre cel părăsit, făcut scrum acum, nu avea voie să privească, chiar dacă o parte a familiei rămăsese acolo.
S-a izolat într-o peșteră. O vreme a fost al nimănui, însă Dumnezeu, ținându-se de promisiunea făcută unchiului său, l-a ridicat. Lot este omul care a fost obligat, datorită nelegiuirii accentuate din jur, să stea departe de tot ce înseamnă civilizație. Acolo, în peșteră, fără condiții, s-a obișnuit și cu răul, a experimentat umilința, a învățat ce înseamnă să ai mai mult decât e nevoie și să pierzi totul, într-o clipă. Și-a însușit lecția dependenței de Dumnezeu! Experineța din tinerețe l-a costat mult! Nu a uitat-o niciodată!
Dragilor, ca Lot suntem cei mai mulți. Privim la acum și aici. Ne gândim că trăim pe acest pământ o veșnicie. Ne legăm de tot ce este pământesc și parcă nu am vrea să se mai termine viața aceasta, pentru că o ducem foarte bine. Iubim pământul mai mult decât cerul… Uităm de toți, ne gândim doar la noi. Dumnezeu este nevoit să intervină, în forță, pentru a ne învăța lecția umilinței, a dependenței de El. Toate rămân aici! Totul este trecător! Să învățăm de la Lot! Nu vă legați de Sodoma și Gomora! Legați-vă de cer, de Dumnezeul care este și în vale și pe munte cu noi!
Este mai bine să fim izolați cu Domnul, decât risipiți de capul nostru și fără El!

Sorin Cigher , Sibiu
3 aprilie 2020

Doneaza – sustine! Strângere de fonduri pentru un nou format

$3.00

Articole recente: LibrariaCT.ro

Sustine. Ajuta-ne sa aducem acest proiect mai departe. Strângere de fonduri pentru un nou format. Multumim

$1.00

Despre ADMIN (26872 de articole)
Nu va ingrijoarti,dar,de ziua de maine; caci ziua de maine se va ingrijora de ea insasi. Ajunge zilei necazul ei

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

%d blogeri au apreciat: