ANUNTURI

digisport.ro: Steliano Filip, botezat la 25 de ani în religia penticostală! ”De azi, viața ta se va schimba”. Imagini rare!

Steliano Filip (25 de ani), fundașul stânga al celor de la FC Viitorul, este cunoscut mai mult pentru faptul că a fost căpitan la Dinamo și că a cochetat și cu echipa națională, dar puțină lume știa că face parte dintr-o familie care a aderat la religia penticostală.

Înainte de a pleca cu echipa lui Gică Hagi în cantonament, Filip a primit botezul, într-o ceremonie emoționantă la care au luat parte, pe lângă rude și prieteni și alți oameni, frați ai aceleiași religii. Recent și Roberto Firmino, de la Liverpool, a fost botezat evanghelic.

Steliano Filip a fost botezat! Mesaj special pentru Gică Hagi

Steliano a fost supus unui scurt interviu de către unul dintre pastori, care a dorit să-l introducă pe jucător în atmosferă, dar și pentru ca cei de acolo, care nu-l cunoșteau, să afle mai multe detalii despre el și familia lui.

”Suntem din Timișoara, da, suntem 9 frați. Eu sunt al doilea, ca vârstă, am o soră mai mare. Joc fotbal de la 7 ani și acum am 25. În mai, voi face 26. Am jucat la Dinamo, da, după care am fost în Croația, la Hajduk Split și acum sunt la Viitorul”, a spus Filip.

https://www.digisport.ro/

--

-

ADMIN

Nu va ingrijoarti,dar,de ziua de maine; caci ziua de maine se va ingrijora de ea insasi. Ajunge zilei necazul ei

Related Articles

Lasă un răspuns

Back to top button

Descoperă mai multe la Crestintotalu in u .ro

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura