ULTIMELE STIRI

Samy Tuțac: Când temeliile se surpă, scăparea este la Domnul…

Doneaza – sustine! Strângere de fonduri pentru un nou format

$3.00


Spectacolul de prost gust organizat în Piața Operei din Timișoara ne-a demonstrat din nou că vremea în care trăim este o vreme a temeliilor surpate. Ne uităm în jurul nostru și vedem cum tot ceea ce era socotit normal de mii de ani devine anormal. În același timp, tot ce era socotit anormal devine normal. Când temeliile societății se surpă ce ar mai putea face Biserica lui Cristos? Ce ar mai putea face oamenii neprihăniți?

La Domnul găsesc scăpare! Cum puteţi să-mi spuneţi: „Fugi în munţii voştri, ca o pasăre”? Căci iată că cei răi îşi încordează arcul, îşi potrivesc săgeata pe coardă, ca să tragă pe ascuns asupra celor cu inima curată. Şi, când se surpă temeliile, ce ar putea să mai facă cel neprihănit? (Psalmul 11:1-3).

Când temeliile se surpă Biserica lui Cristos trebuie să fie o comunitate autentică, de credință, speranță și iubire creștină într-o societate confuză. Când temeliile se surpă, Biserica reprezintă stâlpul și temelia adevărului (1Timotei 3:15). Când temeliile se surpă creștinii rămân sarea pământului și lumina lumii.

Când temeliile se surpă obiectivele noastre principale trebuie să fie unitatea tuturor membrilor Bisericii în jurul Domnului Isus Cristos, implicarea tuturor membrilor în slujire conform cu darurile date de Duhul Sfânt și răspândirea Evangheliei harului lui Cristos până la marginile pământului.

Când temeliile se surpă credincioșii se întorc la Cuvântul lui Dumnezeu și la rugăciunea pocăinței căutând fața lui Dumnezeu și voia lui Dumnezeu. Indiferent de confuzia și nebunia din societate, în vremea când temeliile se surpă, trebuie să rămânem pe temelia care nu se surpă niciodată. Și această temelie este Domnul Isus Cristos.

Când se surpă temeliile, scăparea este la Domnul!

Samy Tuțac

https://www.facebook.com/samytutac/

Doneaza – sustine! Strângere de fonduri pentru un nou format

$3.00

Articole recente: LibrariaCT.ro

Sustine. Ajuta-ne sa aducem acest proiect mai departe. Strângere de fonduri pentru un nou format. Multumim

$1.00

Despre ADMIN (25404 articole)
Nu va ingrijoarti,dar,de ziua de maine; caci ziua de maine se va ingrijora de ea insasi. Ajunge zilei necazul ei

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

%d blogeri au apreciat asta: