ANUNTURI

Devotional – Credinta dincolo de speranta

„Atunci a venit unul din fruntaşii sinagogii, numit Iair. Cum L-a văzut, fruntaşul s-a aruncat la picioarele Lui şi I-a făcut următoarea rugăminte stăruitoare: Fetiţa mea trage să moară; rogu-Te, vino de-Ţi pune mâinile peste ea, ca să se facă sănătoasă şi să trăiască.” (Marcu 5:22)

Când acest conducător, Iair, a alergat la Isus, el a afirmat credința adevărată: „Doamne, tot ceea ce are nevoie fiica mea ești Tu! Ai toată puterea și poți împiedica moartea ei!” Iair reprezintă cea mai mare parte a creștinismului. Știm că Hristos este singura noastră speranță, iar în vremurile de criză, alergăm spre El, cădem la picioarele Lui și căutăm mila și ajutorul Său. Răspunzând credinței lui Iair, „Isus a plecat împreună cu el” (versetul 24).

Chiar în timp ce inima lui era plină de speranță, Iair ar fi putut fi lovit și de un gând îngrozitor: „Dacă este prea târziu? Este minunat să-L am pe Isus lângă mine, dar am nevoie de timp. Avem nevoie de Isus și de timp!” Cel mai probabil oamenii care priveau și-au spus între ei: „Isus este marele medic, dar ar fi mai bine să se grăbească – poate muri în orice moment”. Și ce s-a întâmplat? Fetița a murit!

De ce a permis Isus să ajungă mai târziu? Pentru că și-a dorit ca urmașii Săi să aibă credință în puterea Sa de înviere – o credință care depășește speranța, dincolo chiar de moarte! „Pe când vorbea El încă, iată că vin nişte oameni de la fruntaşul sinagogii, care-i spun: „Fiica ta a murit; pentru ce mai superi pe Învăţătorul?” (5:35). Dar Isus, fără să ţină seamă de cuvintele acestea, a zis fruntaşului sinagogii: „Nu te teme, crede numai!”(5:36)

citeste mai mult: https://alfaomega.tv/devotional

--

-

ADMIN

Nu va ingrijoarti,dar,de ziua de maine; caci ziua de maine se va ingrijora de ea insasi. Ajunge zilei necazul ei

Related Articles

Lasă un răspuns

Check Also
Close
Back to top button

Descoperă mai multe la Crestintotalu in u .ro

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura