ANUNTURI

„Libertatea voastră religioasă este în pericol dacă eu o pierd pe a mea”. A refuzat să facă aranjamentul floral la o nuntă de homosexuali și a fost dată-n judecată. După doi ani de procese, riscă să piardă tot

O americancă din Washington, în vârstă de 74 de ani, luptă de doi ani pentru libertatea ei religioasă, cerând Curții Supreme să rejudece dosarul său.
Barronelle Stutzman, proprietara Arlene’s Flowers, a refuzat să facă un aranjament floral pentru nunta unui client homosexual spunând că asta ar fi împotriva convingerilor sale creștine.
Dar, după doar câteva săptămâni, procurorul general împreună cu cei de la ACLU(Uniunea Libertăților Civile Americane) au dat-o în judecată pentru refuzul de a servi cuplul de homosexuali. ”Am depus o plângere în baza legii statului Washington împotriva discriminării și pe baza normelor de protecție a consumatorului”, a declarat avocatul clienților ofensați.
În 2017, când a început totul, instanța a dat dreptate cuplului de homosexuali, o decizie similară fiind luată și de Curtea Supremă de Washington. Stutzman a făcut apel la Curtea Supremă a Statelor Unite, dar de atunci și până acum nu a avut câștig de cauză. „Libertatea voastră religioasă este în pericol dacă eu o pierd pe a mea”, a avertizat femeia într-o emisiune la Fox News.
citeste mai mult: https://www.activenews.ro/

-

ADMIN

Nu va ingrijoarti,dar,de ziua de maine; caci ziua de maine se va ingrijora de ea insasi. Ajunge zilei necazul ei

Related Articles

Lasă un răspuns

Check Also
Close
Back to top button

Descoperă mai multe la Crestintotalu in u .ro

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura