ANUNTURI

Respectă pe cei mai în vârstă!

Tot mai des ajung să fiu martoră a diferitor forme de lipsă de respect, mai ales al tinerilor față de cei mai în vârstă. Pe stradă, în transporturile sau în instituțiile publice, acasă – aceste scene încep să fie la ordinea zilei. Mai mult, cei ce le fac sunt mândri de ei ”că i-au pus la punct”, încurajând direct sau nu acest comportament.

Pentru mine ca tânără mi se pare așa de josnic când tinerii, în transportul public spre exemplu, văzând persoane în vârstă că stau în picioare, iar ei – foarte comozi pe scaune, se prefac că dorm, că privesc pe geam sau telefon și „nu au observat” pe cei din jur. Și culmea că atunci când cineva îi roagă sau le face observație despre comportament, foarte deranjați și surprinși că cineva a îndrăznit să îi deranjeze, mai spun câte o replică de genu „eu tot am cumpărat bilet ca mata”, „dar mie cine o să-mi dea locul când voi fi în vârstă?” sau „dacă mata nu dădeai locul când erai tânără, acum nu erau să te doară picioarele!”

Ce să însemne toate acestea? Unde vom ajunge cu astfel de atitudini? Unde este respectul, înțelegerea, compasiunea, nemaivorbind de dragoste, față de cei din jur? „Era cam arțăgoasă bătrâna”, „nu cred că se simțea așa rău”, „nu are prea mult de mers” – astea sunt doar pretexte și scuze lamentabile de a nu ieși din zona ta de confort și de a face un gest frumos, omenesc.

citeste mai mult: https://moldovacrestina.md/respecta-pe-cei-mai-in-varsta/

ADMIN

Nu va ingrijoarti,dar,de ziua de maine; caci ziua de maine se va ingrijora de ea insasi. Ajunge zilei necazul ei

Related Articles

Lasă un răspuns

Back to top button
%d blogeri au apreciat: