Reclame
ULTIMELE STIRI

Peter Costea: De ce politicienilor români le este rușine de valorile creștine?

Sustine. Ajuta-ne sa aducem acest proiect mai departe. Multumim

$1.00


Această întrebare mi-a venit în minte săptămâna trecută când am citit că Premierul Australiei, Scott Morrison, s-a rugat, în public, în fața unei congregații creștine de 21.000 de persoane, acum câteva săptămâni, pentru tineretul Australiei, pentru libertatea religioasă, pentru aborigeni și pentru ca Dumnezeu să pună capăt secetei cumplite care face ravagii în Australia de câțiva ani.

Morrison e creștin autentic și practicant. Mă gândeam de ce oare în România nu avem politicieni, premieri, miniștri ori persoane influente de aceeași anvergură cărora să nu le fie rușine să-și afirme identitatea creștină în public, dar mai ales să își practice credința în public? La urma urmelor, România e mult mai religioasă decât Australia. Conform studiilor internaționale, românii sunt printre cei mai religioși oameni din lume, în România fiind un număr mic, infim de atei și până la 98% dintre români afirmă, în sondajele de opinie, că sunt creștini.

Nu înțeleg motivul, dar un lucru l-am depistat, foarte clar, din 2005 încoace, de când sunt implicat în viața publică a României: la majoritatea politicienilor români care se identifică a fi creștini le este jenă să-și afirme identitatea creștină în public. Această jena crește în măsura în care unii dintre ei sunt asociați cu instituțiile europene, dar mai ales cu Parlamentul European.

Sunt și excepții, dar puține, dl Titus Corlățean fiind una dintre ele și pentru asta merită aprecierile noastre.
Ar trebui să fie chiar invers. Societatea europeană consistă din grupuri, segmente sociale, ideologii diferite și mișcări sociale diferite. Cu excepția creștinilor, nu îmi vine în minte niciun astfel de grup căruia să-i fie rușine de identitatea lui. Dar mai ales românilor. Din când în când, britanicii au dat politicieni și membri în Parlamentul European cunoscuți pentru pozițiile lor creștine și pro-valori. La fel Italia, în special politicieni și personalități influente care au promovat dreptul la viață al copiilor nenăscuți. La fel și Germania, din când în când, cu toate că mai rar.

Dacă nu ne afirmăm identitatea creștina în public, e posibil să o și pierdem. Tocmai aceasta e intenția secularismul și a structurilor seculare: să ne marginalizeze, să elimine din spațiul public orice iz ori influență creștină și să ne confiște copiii prin îndoctrinare în „valorile seculare” și educație sexuală, nădăjduind astfel că în câteva generații vom dispărea cu totul.

Australia e binecuvântată să aibă un premier creștin. Felicitări australienilor creștini pentru asta. Au dobândit această realizare prin rugăciune și mobilizare, dar mai ales învățând să își exercite drepturile constituționale, în special dreptul la vot, în mod strategic. În sensul acesta, creștinii români au mult de învățat de la creștinii australieni. Haideți să nu ne mai dăm voturile în vânt, ci cu înțelepciune.

https://www.facebook.com/PeterCosteaEuroparlamentar/

Reclame

Sustine. Dumnezeu te va rasplati!

$5.00

Articole recente: LibrariaCT.ro

Despre ADMIN (24144 de articole)
Nu va ingrijoarti,dar,de ziua de maine; caci ziua de maine se va ingrijora de ea insasi. Ajunge zilei necazul ei

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

%d blogeri au apreciat asta: