Povestea preotului care a încercat să reformeze Biserica Ortodoxă Română. Numit „Martin Luther al românilor“, a fost trimis în exil de patriarh

La începutul secolului XX, majoritatea populaţiei româneşti din Vechiul Regat era creştin ortodoxă. Iar Biserica folosea rituri şi tradiţii vechi de sute de ani. Un tânăr absolvent al seminarului teologic a ajuns la concluzia, la începutul veacului al XX-lea, că poporul român are nevoie de o reformă spirituală. Se numea Dumitru Cornilescu şi a încercat să facă acest lucru prin însăşi reformarea discursului religios, a predicilor şi a modului în care era transmisă populaţiei învăţătura din cărţile sfinte.

Dumitru Cornilescu a constituit o mişcare reformatoare a Bisericii Ortodoxe împreună cu un alt preot,în Bucureşti, alegându-şi ca loc al rezistenţei o biserică numită ”Cuibul cu barză”. Mai mult decât atât, Cornilescu a început să traducă în limba română şi să recomande credincioşilor inclusiv cărţi din lumea creştină protestantă sau catolică. A tradus inclusiv Biblia într-un limbaj mai accesibil populaţiei. Dorinţa lui Cornilescu de a reforma a scandalizat însă Biserica Ortodoxă. Traducerile sale nu au fost recunoscute, iar Cornilescu a fost la un pas să fie considerat eretic. În Europa, Cornilescu a fost apreciat drept un Luther al secolului XX, un erudit reformator.

Povestea lui Dumitru Cornilescu începe în 1891, în comuna Slaşoma, judeţul Mehedinţi. S-a născut într-o familie modestă dar cu oarece pregătire intelectuală, tatăl său fiind învăţător. ”„Alaltăieri, la casa părinţilor săi din comuna Slaşoma, judeţul Mehedinţi, plasa Blahniţa, s-a născut Dimitrie, de sex bărbătesc, fiul lui Ion Cornilescu, de profesie învăţător şi Eufimia I. Cornilescu, de profesie menajeră casnică”, se arăta în registrul de stare civilă din 4 aprilie 1891. După 10 zile, copilul era botezat într-o biserică din Turnu Severin. Dumitru Cornilescu avea să ajungă unul dintre cei mai faimoşi teologi ai Europei interbelice. De altfel, acesta avea o importantă tradiţie religioasă în familie. Mai precis, provenea dintr-o familie de preoţi.

” Bunicul dinspre tatã a fost preotul Constantin Cornelie, născut tot în comuna Slaşoma, iar bunicul dinspre mamă a fost preotul Andrei Vasilescu, din comuna vecină Dobra. Soţiile lor, bunicile copilului Dimitrie, erau amândouã fiice de preoţi, însuşi Cornelie, numele care a devenit mai târziu Cornilescu, aminteşte de mănăstire, probabil de Sfântul Munte, de Ierusalim. Religia ortodoxă era toată mândria familiilor de preoţi din neamul cărora s-a ridicat cel care avea să zdruncine mai târziu multe din tradiţiile adânc înrădăcinate ale Bisericii Ortodoxe Române.”, preciza Alexandru Măianu în ”Viaţa şi lucrarea lui Dumitru Cornilescu”. Tocmai de aceea, Dumitru, atras de credinţa ortodoxă, după ce a făcut şcoala primară cu tatăl său la Slaşoma s-a dus la Seminarul Central.

După absolvirea Seminarului, Dumitru Cornilescu a urmat cursurile Facultăţii de Teologie din Bucureşti. Ca tânăr student, Dumitru Cornilescu era total diferit faţă de ceilalţi elevi, arată biografii săi. Era dornic de cunoaştere şi pe deasupra nu citea doar cărţi creştin-ortodoxe. Începuse să cunoască cărţile creştine din mediul protestant şi catolic, fiind un bun cunoscător al limbilor străine. ”Pe elevul şi apoi seminaristul Dimitrie îl caracteriza o mare sete de cunoaştere. Lucrul acesta era evident nu numai pentru dascãlii şi colegii lui, ci şi pentru oricare altul care intra în legãturã cu el. De altă parte, nu concepea să facă ceva pe jumătate: era un om dintr-o bucată. Mai mult decât oricare dintre cei 400 colegi de seminar, era un pasionat cititor, răscolind toate cărţile sfinte care-i veneau la îndemână: mai întâi din mica bibliotecă a tatălui său, din biblioteca seminarului şi din marile biblioteci bucureştene, iar apoi şi din străinătate., preciza Alexandru Măianu, în aceeaşi lucrare.

Aşa a ajuns să descopere diferite cărţi religioase din mediul protestant şi catolic european. Printre acestea şi ”Călătoria creştinului„ de John Bunyan. Toate aceste lecturi au creat un soi de concepţie ecumenistă a tânărului seminarist, prezent de altfel deja în România începutului de secol XX prin acele Youth Men Christian Associations, care combinau principii religioase cu cercetăşia. De altfel, Dumitru Cornilescu odată ce va termina Facultatea de Teologie, va ajunge să frecventeze o biserică din Bucureşti care va corespunde ideologic dorinţelor sale inovatoare.

Mai precis începând cu 1912, Dumitru Cornilescu va sluji ca diacon la Biserica ”Sfântul Ştefan„ din Bucureşti cunoscută drept ”Cuibul cu Barză”. Aici îl va întâlni pe preotul Tudor Popescu. În aceea perioadă, mai precis începutul secolului XX, România se afla într-o perioadă a marilor căutări, atât naţionale cât şi spirituale. Era o epocă a exacerbării naţionalismului, a reformelor în orice domeniu. Practic era efortul smulgerii din înapoiere şi dorinţa de a recupera din decalajul existent faţă de civilizaţia vest-europeană. Mai mult decât atât era o perioadă a încercării găsirii unei indentităţi proprii româneşti. Atât spirituale cât şi naţionale.

În acest context, Dumitru Cornilescu dar şi preotul Tudor Popescu au devenit pionii exponenţiali a unei mişcări ce încerca reformarea spirituală a poporului român, mai ales prin reformarea însăşi a Bisericii Ortodoxe Române. Dumitru Cornilescu era în primul rând nemulţumit de faptul că poporul de rând nu avea acces la literatura creştină. Traducerile în limba română erau destul de puţine, fiind puţin timp de când se trecuse de la slavonă la limba română în slujbele religioase dar şi în redactarea lucrările religioase. Tocmai de aceea, Dumitru Cornilescu dorea să contribuie cât mai mult la popularizarea cărţilor religioase în rândul populaţiei. Pentru Dumitru Cornilescu literatura ortodoxă disponibilă la aceea vreme în limba română era insuficientă. Tocmai de aceea a început să traducă numeroase cărţi creştine din vestul Europei şi autori precum Frank Thomas, F. Bettex, R.A. Torrey, S.D. Gordon, J.H.M. Conkey, G. Miiller, C.H. Machintosh. A înfiinţat inclusiv un cerc, coordonat de preoţi numit ”Ia şi citeşte” prin care încerca popularizarea cărţilor creştine în rândul populaţiei dar şi moralizarea poporului român.