Ce strigă tăciunii de la Râmeț?

Pompierii au reușit în sfârșit să stingă învăpăiatele flăcări care au învăluit Mănăstirea Râmeț. Mă gândesc la obiectivul inițiatorilor, care au gândit acest loc pentru închinare și apropiere de Dumnezeu. Îmi pare rău de fiecare dată când aud că astfel de edificii eclesiale sunt năpădite de flăcări. Sporadic se mai declanșează câte un Notre Dame, câte un Râmeț. Parcă ar vrea Dumnezeu să ne transmită un mesaj. Treziți-vă!

Când ajungi în punctul în care doar flăcările să mai atragă atenția asupra clădirilor bisericești, înseamnă că ne-am pierdut busola, ca neam. Bisericile goale și încuiate pe care le deplângea Nicolae Iorga, secolul trecut, călătorind cu trenul prin Transilvania, au ajuns acum în paragină, pline de igrasie, incendiate, mai mici ca palatele civile în unele localități. Asta arată secularismul postmodernist spre care România a pornit cu pași alerți de câteva decenii. Întrebarea se pune: Încotro? Prea multe biserici părăsite stau supărate și goale, doar rândunicile, liliecii, porumbeii și viespii mai caută adăpost în ele.

Avem tichete de vacanță, plecăm în călătorii exotice, ne distrăm, ne relaxăm, dar concediile sunt doar un anestezic al adevăratelor probleme. Și asta pentru că singurul beneficiar este trupul trecător. Dar sufletul? O zi la Paște și alta la Crăciun și poate încă una la Sfânta Maria, oare ajung unui suflet împovărat cu patimi și păcate, adunate în cele peste 362 de zile pe an? Raportul este de 48 de weekenduri plus concediul de două săptămâni, ne dă un egal de 110 zile la 3, în favoarea firii pământești pe parcursul unui an. Așteptăm îndurare de la Dumnezeu cu acest procent?

Haideți să-L căutăm pe Dumnezeu! Să luăm cu asalt clădirile bisericesti duminica dimineața. Să stabilim un raport echitabil între cele două entități ale existenței noastre: partea spirituală și cea biologică, trecătoare. Este injust să alocăm atât de mult timp din viață unui trup care în scurt timp va fi una cu țărâna și cenușa, și să fim neglijenți cu un suflet care trăiește veșnic. Acum înțelegeți formula răscumpărării? Omul își decide veșnicia prin proporția timpului alocat pentru Dumnezeu sau pentru celălalt stăpân.

Vă îndemn să părăsim mânia, lăcomia, indiferența, egoismul, abuzul de senzualitate, ura, invidia, neglijența premeditată a vieții duhovnicești. Dacă vă mai și supărați pe noi, ăștia, „ciudații”, care mai vorbim aducându-vă aminte din când în când că suntem trecători, atunci vom rămâne doar cu varianta umanistă, incompatibilă cu viața hristocentrică.

Tăciunii de la Râmeț strigă! Urlă! Fumul mănăstirii declanșează senzorii conștiinței, îmi doresc să auzi clopotele acestui mesaj la plecare în călătorie, seara la culcare, dimineața la trezire, în concediu, la serviciu. Trăind astfel, începi să simți aroma veșniciei și a iubirii lui Dumnezeu.

https://onisimbotezatu.wordpress.com/2019/07/06/ce-striga-taciunii-de-la-ramet/