Reclame
ULTIMELE STIRI

Marea Britanie a distrus familia! Să nu o facem și noi!


Conform unui studiu recent publicat în Marea Britanie de fundația Center for Social Justice, Regatul Unit a devenit „liderul mondial în distrugerea familiei”. Conform studiului, doar două treimi din copiii sub 15 ani trăiesc cu ambii părinți. De asemenea, conform studiului, destrămarea familiei este „una dintre cele mai rapide traiectorii care duc la sărăcire”.

Din nefericire, în Marea Britanie studii de felul acesta apar constant în ultimele decenii, dar autoritățile britanice fac prea puține pentru a contracara problema. Potrivit studiului, copiii ai căror părinți divorțează până ajung la vârsta de 15 ani sunt de 2,3 ori mai susceptibili să devină copii ai străzii, de două ori mai mult să devină infractori și să fie încarcerați, de două ori mai mult să obțină note mai mici la școală și să rămână repetenți, de două ori mai susceptibili să divorțeze când devin adulți și se căsătoresc. In plus, copiii din familiile destrămate suferă mai mult de afecțiuni psihice și de consum de droguri si au o incidenta de două ori mai mare să devină alcoolici și tot de două ori mai mare ca fetele sa rămână însărcinate înainte de majorat.

Dacă la distrugerea familiei datorată comportamentului adulților adăugăm și politica deliberată a Uniunii Europene, în numele drepturilor omului, de a dezinstituționaliza familia tradițională, este clar că aceste consecințe ale destrămării familiei din Marea Britanie vor crește exponențial sin in Uniunea Europeana. Politica intenționată de destrămare a familie este perplexantă, având în vedere că marea majoritate a britanicilor și a europenilor cred că cel mai stabil mediu pentru creșterea copiilor este familia tradițională.

Britanicii cheltuie miliarde de lire anual pentru a contracara consecințele nefaste ale destrămării familiei tradiționale.
Din nefericire, în zilele noastre, politicienii au devenit foarte timizi și reticenți în abordarea subiectului destrămării familiei. Educația pe care copiii o primesc în școală, fără acordul părinților, este că familia este irelevantă, fără importanță socială, devenind chiar neplăcut să afirmi în spațiul public că dezinstituționaliza familiei este un lucru rău.

https://dininimapentrutine.com/2019/05/17/marea-britanie-a-distrus-familia-sa-nu-o-facem-si-noi/

Reclame

Sustine. Dumnezeu te va rasplati!

$5.00

Banner filme

Articole recente: LibrariaCT.ro

Despre ADMIN (23171 de articole)
Nu va ingrijoarti,dar,de ziua de maine; caci ziua de maine se va ingrijora de ea insasi. Ajunge zilei necazul ei

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

%d blogeri au apreciat asta: