ANUNTURI

Noua programă școlară din Marea Britanie: Din 2020, copiii de cinci ani din școlile primare vor învăța despre relațiile homosexuale și transgender. Părinții nu vor mai avea dreptul de a nu-și lăsa copiii la ore de educație sexuală

Noua programă școlară din Marea Britanie prevede că toți copiii care au împlinit 5 ani, din școlile primare(5-11 ani), vor învăța despre relațiile homosexuale și transsexuale, ca parte a orelor obligatorii.
Programa școlară a ministerului cu privire la noile cerințe, care va fi lansată la nivel național anul viitor, va fi publicată luni, relatează Daily Mail.
De asemenea, documentul va schița planul privind retragerea, de anul viitor, a drepturilor părinților de a nu-și lăsa copiii care au împlinit  15 ani să participe la ore de educație sexuală.
Noua programă va anula astfel dreptul părinților de a opta pentru ca ai lor copii din școlile secundare să participe sau nu la orele de educație sexuală.
Din momentul în care va intra în vigoare noua programă școlară, directorii
 vor fi obligați să-i facă pe copii să participe la aceste lecții, informează The Sunday Times.
În cadrul schimbărilor, elevii din școlile secundare (11-16 ani) vor avea cel puțin o oră obligatorie despre educația sexuală, inclusiv despre daunele cauzate de mutilarea genitală a femeilor. Violența în familie și căsătoriile forțate vor fi, de asemenea, în centrul atenției.
Anunțul vine după ce peste 300 de părinți și copii s-au adunat recent în fața unei școli primare din Birmingham pentru a protesta față de predearea lecțiilor despre homosexualitate și sex.

-

ADMIN

Nu va ingrijoarti,dar,de ziua de maine; caci ziua de maine se va ingrijora de ea insasi. Ajunge zilei necazul ei

Related Articles

One Comment

Lasă un răspuns

Back to top button

Descoperă mai multe la CrestinTotal.ro

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura