Reclame
ULTIMELE STIRI

Canada și Franţa, pregătite să o primească pe Asia Bibi


Pakistaneza Asia Bibi, achitată de Curtea Supremă din ţara sa după ce fusese condamnată la moarte pentru blasfemie din cauza credinţei sale creștine, ar putea să se mute în Franţa sau Canada, dacă își dorește.

După ce a fost eliberată din închisoare săptămâna trecută, Asia Bibi a fost mutată într-o locaţie necunoscută, pentru propria siguranţă. Avocatul lui Bibi, care a părăsit imediat ţara, cerând azil politic în Olanda, a confirmat că femeia nu se mai află în închisoare. Decizia Curţii Supreme a instigat partidul islamist Tehreek-e-Labaik (TLP), care a jurat să paralizeze ţara cu proteste dacă autorităţile îi dau voie femeii să părăsească ţara.

Cu toate acestea, ministrul de Externe a declarat că, după decizia Curţii, Asia Bibi este un cetăţean liber care poate să facă ce își dorește, chiar și să părăsească ţara, notează Reuters. O agenţie catolică din Roma, care a înlesnit și o întrevedere între familia lui Bibi și Papa Francisc în trecut, a confirmat că Bibi s-a reîntâlnit cu soţul și fiicele sale și că familia așteaptă să primească vize pentru a pleca din ţară, însă nu a precizat unde.

Reprezentanţii Yes TV, cel mai mare canal de televiziune interconfesional din Canada, se pare că au informaţii că Asia și-ar fi exprimat dorinţa de a cere azil în Canada, motiv pentru care au început să demareze acţiuni pe lângă premier și pe lângă ministrul de Externe pentru a fi pregătiţi să o primească. Directoarea televiziunii, Lorna Dueck, a spus că ar fi foarte simplu pentru familia Bibi să se stabilească în Canada, fiindcă există deja o întreagă reţea de expaţi gata să o primească, scrie RNS.

De asemenea, Franţa este pregătită să o primească pe Asia Bibi. „Am întreprins demersurile necesare pe lângă autorităţile pakistaneze pentru ca, dacă asta corespunde dorinţei celei interesate şi familiei sale, ea să poată veni în Franţa”, a declarat purtătoarea de cuvânt a diplomaţiei franceze, Agnčs von der Mühll, conform Agerpres. Franţa l-a găzduit și pe avocatului lui Bibi în ambasada sa de la Islamabad, înainte ca acesta să plece în Olanda.

https://semneletimpului.ro/international/asia/pakistan/canada-si-franta-pregatite-sa-o-primeasca-pe-asia-bibi.html

Reclame
Banner filme

Sustine – Doneaza. Dumnezeu te va rasplatii!

Doneaza in siguranta prin PayPal, cu cardul bancar.

$1.00

Despre ADMIN (21356 de articole)
Nu va ingrijoarti,dar,de ziua de maine; caci ziua de maine se va ingrijora de ea insasi. Ajunge zilei necazul ei

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

%d blogeri au apreciat asta: