Reclame
ULTIMELE STIRI

Povestea unui misionar – Alexandru Fintoiu


La sfârșitul de săptămână am cunoscut o familie de americani misionari în Israel și Palestina. Au șapte copii mici de diferite vârste. Unul singur făcuse 18 ani. Oamenii aceștia și-au petrecut aproape toată viața ducându-L pe Hristos la musulmani.

Nu e ușor, își riscă viața dar erau tot timpul cu zâmbetul pe buze, fericiți de prezența lui Dumnezeu. Mergând pe străzile din Betleem, într-o zi, Duhul Sfânt l-a călăuzit pe el către o piață unde erau doi bărbați. Mai târziu avea să afle că cei doi erau frați și liderii unei grupări teroriste cunoscute.

Unul din ei l-a întrebat: “Ești musulman?”, răspunsul a fost simplu: “Nu. Eu Îl urmez pe Isus.” Ceea ce a urmat a fost extraordinar. Omul acela a zis că de foarte mult timp căuta pe cineva care să vorbească araba și care să-I explice Sfânta Scriptură.

Au schimbat numere de telefon și s-au întâlnit noaptea. După câteva zile omul acela s-a predat lui Hristos. Mai mult de atât, a primit cadou Biblia în limba araba și filmul cu Isus. La prima întâlnire cu liderii grupării teroriste, le-a spus tuturor că a găsit în sfârșit pe Cineva care merită să fie urmat, pe Isus. Le-a arătat dvd-ul cu filmul și i-a invitat să-l vizioneze. O parte din ei păreau interesați, o parte l-au luat în râs.

Misionarul ne-a povestit că dacă un alt om de rând ar fi făcut asta ar fi murit ucis. Totuși, acesta era foarte respectat din pricina familiei puternice din care făcea parte. Totuși, unul din frații lui l-a băgat în închisoare. A continuat să fie tare și a ieșit de acolo la fel cum a intrat, credincios. Și-a dus copiii la o școală creștină. Până și fratele lui care l-a condamnat a acceptat să-ți ducă singurul copil pe care îl avea atunci la aceeași școală. Acest lucru s-a întâmplat pentru că l-a văzut pe fratele lui fericit și în pace.

Dumnezeu face lucruri speciale cu noi oamenii dacă avem o viață de rugăciune puternică. Asta ne-a spus misionarul nostru. Hristos lucrează cu oameni la care te aștepți cel mai puțin.

După ce s-a terminat aseara mi s-a părut că am asistat la un film. Părea de necrezut și totuși cât se poate de real.

Dumnezeu cu adevărat face minuni. Te poate salva și pe tine și îți poate da pacea. Vino la Hristos.

http://www.ciresarii.ro/index.php/povestea-unui-misionar-alexandru-fintoiu/

Reclame
Banner filme

Sustine Crestin Total

Sustine Crestin Total

Doneaza in siguranta prin PayPal, cu cardul bancar.

$1.00

Despre ADMIN (21084 de articole)
Nu va ingrijoarti,dar,de ziua de maine; caci ziua de maine se va ingrijora de ea insasi. Ajunge zilei necazul ei

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

%d blogeri au apreciat asta: