Reclame
ULTIMELE STIRI

Samy Tuțac: Există viață și după Referendum…


În ultimele săptămâni Europa a stat cu ochii pe România, să vadă ce va decide la Referendumul pentru căsătorie. Pe 7 Octombrie 2018 România a decis. Bine sau rău? Unii zic că bine, chiar și dintre creștini. La prima vedere eu zic că rău, dar nu am toate datele, nici expertiza necesară să mă pronunț acum pe toate aspectele. Sunt alții care au făcut-o deja și poate se pripesc. Zilele următoare vor arăta cine a avut dreptate.

Dar știu sigur că România are nevoie de Cristos. Că toată Europa are nevoie de Cristos. Că România și Europa trebuie să-și regăsească rădăcinile creștine și să-L recunoască ca Domn și Stăpân pe Isus Cristos. Că românii trebuie să-și regăsească rostul în familii, biserici și comunități puternice, altfel se vor îndrepta spre un posibil dezastru.

Este prea puțin important dacă legile vin de la Bruxelles sau de la București. Câtă vreme cei care fac legile îl ignoră pe Dumnezeu și valorile creștinismului, nu este nici o diferență. Referendumul poate fi un semnal de alarmă pentru români și pentru ceilalți europeni. Încă ne putem întoarce la adevăratele valori, pierdute sau abandonate, valorile creștine care au stat la baza formării națiunilor europene.

Există viață și după Referendum, rămâne să vedem dacă românii sunt dispuși să învețe ceva din toată frământarea ultimelor săptămâni. Privind la mișcările și tumultul zilelor trecute există riscul să cădem în deznădejde crezând că totul este pierdut. În astfel de situații apropierea de Dumnezeu și de Cuvântul Său pot fi o adevărată încurajare pentru noi.

„De ce se întărâtă neamurile și de ce cugetă popoarele lucruri deșarte? Regii pământului iau poziție și conducătorii se strâng laolaltă…Cel Ce tronează în ceruri râde; Stăpânul își bate joc de ei…De aceea, regilor, purtați-vă cu înțelepciune! Judecători ai pământului, luați învățătură! Slujiți Domnului cu frică și bucurați-vă tremurând!” (Psalmi‬ ‭2:1-2, 4, 10-11‬)

Nu știu ce se va schimba după Referendum, nici ce va rămâne la fel în România, dar știu că dincolo de deciziile umane, bune sau rele, există Cineva care nu se schimbă și care nu-și negociază planul cu privire la umanitate. Din moment ce Dumnezeu este suveran și neschimător, cei care trebuie să se schimbe sunt oamenii. Dacă nu-i vor recunoaște autoritatea de bună voie, mai devreme sau mai târziu o vor face, siliți de împrejurări…

Samy Tuțac

https://www.facebook.com/samytutac

Reclame
Banner filme Banner http://speranta.ro/
Despre ADMIN (20785 de articole)
Nu va ingrijoarti,dar,de ziua de maine; caci ziua de maine se va ingrijora de ea insasi. Ajunge zilei necazul ei

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

%d blogeri au apreciat asta: