Reclame
ULTIMELE STIRI

Tony Berbece: Dragă Moise Guran


Recunosc, te urmăresc de ceva vreme cu mare interes, părerile tale despre politică, economie și altele m-au atras, felul tău sincer și deschis de a vorbi despre toate m-a făcut deseori să mă întreb dacă chiar te pricepi la toate sau doar îți dai cu părerea despre toate.

Nu știu dacă ai mai greșit în alte analize politico-economice, dar cu privire la Referendum și la cele cel puțin 7 milIoane de oameni care vor vota ai greșit cu siguranță și continui să o face. Te-am ascultat cu atenție și chiar am vrut să intru în direct la emisiunea radio pe care o moderezi, dar nu am prins linia telefonică liberă.

Alături de Remus Cernea și alții ești un acerb susținător al celor care s-au simțit pe nedrept ofensați de acest Referendum. De ce să te simți ofensat când de bună voie alegi să ieși din schema numită CĂSĂTORIE/Familie, leagăn al civilizației și al procreării? E ca și cum alegi într-o zi ca la școală să nu mai spui că unu plus unu fac doi, dar apoi să te superi pe profesor că nu e de acord cu tine. Avem și noi un Profesor care ne corectează alegerile făcute în viață, iar acest Profesor ne spune că doar bărbat plus femeie înseamnă căsătoria naturală.

Te-am ascultat cum te-ai ridicat împotrica a tot ce înseamnă Biserică arătând un vădit dispreț, poate nu ai observat că emisiunile tale nu sunt ținute nici în Anglia, unde Bisericile devin cluburi, nici în Franța, unde Bisericile sunt pentru turiști, nici în Germania unde se dărâmă oricând o Biserică pentru o fabrică nouă. Ești în România unde respectul față de Dumnezeu și Biserică nu a murit și nu o va face niciodată.

Sunt creștin până în cea mai mică celulă a corpului meu, pe fiecare atom din mine e puterea crucii lui Hristos prin care am murit față de spurcăciunea lumii. Recunosc că nu sunt de acord cu multe din practicile acestei Biserici majoritare din România, dar nu mi-am permis să arunc întreg cultul lor la gunoi împreună cu sutele de mii de preoți și milioanele de enoriași, recunosc că unii preoți mă inspiră și îmi stârnesc admirația. Te-ai lăudat că ți-ai scos copilul de la ora de religie și după el s-a luat tot liceul. Nu uita că “ciorile negre”, cum au fost jigniți preoții din România de către “ne/luminații” europei, alături de toți pastorii altor culte, țin în acest popor bunul simț deasupra mocirlei în care vă grăbiți să ne băgați. Dacă îi scoatem pe ei din schemă nu va rămâne gol postul, ci își va pune răul discipolii, cum deja fac prin occident.

Așadar, ai grijă în ce tabără te pui și aici nu vorbesc despe oameni, ci despre lumină și întuneric. Alege lumina și nu te mai ofensa când faptele întunericului sunt date pe față și osândite. Și dacă cumva te identifici cu întunericul, pentru că ascunzi ceva ce te unește cu acesta, îți spun și mai deschis: Întoarce-te la adevăr și la Dumnezeu și vei sădi viață din belșug pentru tine și pentru famila ta și nu vei cunoaște gustul amar al putrezirii căreia îi ții partea!

Pe o singură cale e binecuvântare, pe restul găsești goană după vânt și deșertăciune!

Doamne ajută!

https://www.facebook.com/100001143847506/posts/1833451493369628/

Reclame
Banner filme

Sustine Crestin Total

Sustine Crestin Total

Doneaza in siguranta prin PayPal, cu cardul bancar.

$1.00

Despre ADMIN (21070 de articole)
Nu va ingrijoarti,dar,de ziua de maine; caci ziua de maine se va ingrijora de ea insasi. Ajunge zilei necazul ei

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

%d blogeri au apreciat asta: