Reclame
ULTIMELE STIRI

Ce le spun celor care acuză Referendumul pentru familie ca fiind un joc politic


Ce le spun celor care acuză Referendumul pentru familie ca fiind un joc politic

Dragilor, aproape tot ce mișcă într-o țară civilizată e politic. Nu ai cum să disociezi viața cotidiană de politic. Am creat o societate politizată. Se dă o lege și se schimbă aproape toată economia țării sau se dă o alta și se schimbă aproape tot ce înseamnă justiție.

E clar că dacă vrei să schimbi ceva in bine sau în rău în orice societate apelezi și la politic sau nu prea poți fără politic. Dictatorii și tiranii care au distrus propriile țări și chiar pe ale altora tot de politic sau folosit.

Abraham Lincoln a luptat să ajungă președinte pentru un vis din tinerețe, acela de a aboli sclavia. Nu a putut fără politică. Noi clar că aveam nevoie de un referendum cerut de 3 milioane de români, dar decis/aprobat politic, pentru a reconfirma credința și linia morală pe care va merge acest popor.

Așadar îmi e greu să numesc ceva apolitic din societate, chiar și Biserica are libertate tot datorită legilor țării (vezi China unde creștinismul este interzis politic). Wurmbrand zicea chiar ca 70% din Biblie implica politica.

Pavel a dorit neapărat să ajungă la cel mai influent om din vremea lui, la Cezar (om politic), peste aproximativ trei secole de la învierea lui Hristos un Împărat a declarat creștinismul ca fiind credința Imperiului Roman, facilitând propagarea acesteia în toată lumea (decizie politică).

În concluzie, Referendumul acesta este aprobat politic (sub presiunea polulației), dar este al nostru, al celor ce vor să continue pe linia decenței, a curăției morale și pe linia principiilor creștine. Este un război moral cu care trebuie să ne obișnuim de acum încolo. Și ca să vă pun mai mult pe gânduri, aș vrea să știți că pe viitor (în funcție de alegerea noastră de astăzi) unii care au ales să nu facă copii vor să decidă soarta copiilor noștri. Le vom permite? Dacă nu, atunci haideți la vot pe 7 octombrie!

Tu trebuie să decizi soarta copiilor tăi!

https://www.facebook.com/tony.profides

Reclame
Banner filme

Sustine Crestin Total

Sustine Crestin Total

Doneaza in siguranta prin PayPal, cu cardul bancar.

$1.00

Despre ADMIN (21096 de articole)
Nu va ingrijoarti,dar,de ziua de maine; caci ziua de maine se va ingrijora de ea insasi. Ajunge zilei necazul ei

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

%d blogeri au apreciat asta: