Reclame
ULTIMELE STIRI

Dacă nu votăm noi vor face legile ei. De ce să votăm la Referendumul pentru familie organizat în România?


Referendumul este o șansă unică și de nerepetat dată României. Este o chemare a României de a-și hotărî destinul moral și de orice alt fel la împlinirea celor 100 de ani.

De ce să votăm la Referendumul pentru familie organizat în România? Aceasta este întrebarea pe care și-o pun mulți români. Răspunsul este simplu: “Pentru că o altă șansă natională de a spune nu depravării morale nu vom mai avea!”

Dacă azi nu suntem fermi și nu arătăm că ne pasă și că suntem uniți pentru această cauză va veni vremea în care vom primi amenzi sau vom fi arestați pentru că nu le-am permis copiilor noștri să vadă filme și imagini pornografice încă de la grădiniță (nu sunt povești și nu suntem paranoici- se întâmplă în state “emancipate”).

Spre deosebire de alte state care au trebuit să decidă înaintea noastră și care s-au lăsat înșelate de o propagandă mincinoasă, aparent despre niște victime ale discriminării, noi știm azi cu cine avem de a face.

Avem cazul Americii unde un ofițer de stare civilă a făcut închisoare, avem un cofetar și o florăreasă hărțuiți și târâți prin tribunale (și cine știe câți alții).

Avem cazul Franței unde tocmai ce s-a votat o lege despre educația sexuală încă din grădinițe unde copilașii vor învăța cum mama și cu tata i-au făcut pe ei, de parcă au învățat tot în viață și asta mai rămâne de învățat, plus că unii cred că această lege are o meteahnă de care pot profita pedofilii deoarece se spune acolo că atât timp cât copilul știe ce face și-și dă acordul nu mai poate fi încadrat la corupere de minori.

Avem cazul Canadei unde propaganda imoralității a mers așa de departe încât s-a iscat un “război” între Stat și cetățenii sătui de atâta corectitudine politică, între Stat și firme care chiar au dat în judecată statul pentru că nu au dreptul să angajeze studenți pe timpul verii dacă nu declară în prealabil că vor angaja homosexuali.

Așadar, nu e un moft acest referendum, ci este o necesitate imperios necesară. Este un test, dacă, Doamne ferește, îl vom pica se vor hrăni din nepăsarea noastră și ne va durea strașnic. Dacă vom ieși la vot și vom câștiga, vor ști că pe aici nu se trece.

Doamne ajută!

https://www.facebook.com/tony.profides

Reclame
Banner filme Banner http://speranta.ro/
Despre ADMIN (20403 articole)
Nu va ingrijoarti,dar,de ziua de maine; caci ziua de maine se va ingrijora de ea insasi. Ajunge zilei necazul ei

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

%d blogeri au apreciat asta: