ANUNTURI

Românii – europenii cu cei mai puţini atei!

Conform informațiilor oficiale furnizate de Eurostat, colectate pe baza unui amplu sondaj de opinie, statele Europei au fost ierarhizate în funcție de numărul persoanelor care se declară atee. În acest clasament, România se regăsește pe ultima poziție, cu cel mai redus procent de persoane ce-și declară ateismul, respectiv 1%. Podiumul clasamentului este completat de alte două stat cu un procent ridicat al ateismului, respectiv Cehia (37%) și Suedia (34%), acolo unde credința în Dumnezeu are cele mai mai scăzute valori, 16% respectiv 18%, potrivit QMagazine.
Similară Franței din multe puncte de vedere, în clasamentul ateismului, România se poziționează diametral opus acesteia, înregistrând printre cele mai mari procente de cetățeni care-și declară credința în Dumnezeu (92%) precum și cel mai mic procent de atei autodeclarați (1%). Restul repondenților, 7%, și-au afirmat credința într-o altă forță divină.
Cel mai mare procent al persoanelor care cred în Dumnezeu a fost identificat în Malta, acolo unde 94% din populație își declară acest crez. Procentul ateilor este însă mai mare decât cel din România, respectiv 2%.

Citește mai mult http://m.activenews.ro/

-

ADMIN

Nu va ingrijoarti,dar,de ziua de maine; caci ziua de maine se va ingrijora de ea insasi. Ajunge zilei necazul ei

Related Articles

Lasă un răspuns

Back to top button

Descoperă mai multe la Crestintotalu in u .ro

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura