ANUNTURI

Tony Berbece: Domnule Dragnea

Domnule Dragnea, gata, ne ajunge, pensionarii aceia pe care credeți că vă bazați, vecini, rude, cunoștințe, adesea mă întreabă când aveți de gând să vă opriți și să nu mai faceți rușine României. Da, e o mare rușine ca să fii condamnat în deturnarea unor fonduri destinate orfanilor, sunteți singurul care a instigat la deturnarea unor fonduri destinate ajutorului social.

Nu mai pun zecile de minciuni pe care ne-am săturat să le auzim, ne-am săturat și de povestea morților care votează, ne-am săturat și de rușinea pe care o face doamna prim ministru sutelor de mii de oameni care și-au rupt hainele în cot pe băncile școlii, iar pentru ei nu e mai mare înjosire decât să fie reprezentați de cineva care nu e capabil să lege două fraze fără a face o gafă care întrece cele mai hazlii perle de la bac. Am râs copios la primele greșeli, dar acum nu mai avem puterea nici să râdem. Ați reușit să distrugeți și binecunoscutul umor românesc, acela de a găsi ceva de râs în “tragediile” noastre cotidiene. Azi nu mai putem râde, suntem în doliu.

Și nu o spun din partea “statului paralel”, ci o spun din aceeași barcă cu dumneavoastră: “Ne scufundăm!” A ajuns România ca acea corabie în care era Iona, corabia se scufunda din cauza lui, iar el nu avea nicio problemă, dormea pe fundul corabiei. Dar aș vrea să vă spun un lucru pe care cred că și cei mai apropiați colegi de partid au realizat-o: “Furtuna nu se va opri până nu veți sări din barcă!”

Domnule Dragnea, vă rugăm lăsați-ne să ne peticim singuri țara mitraliată și găurită de tunurile de jaf alea celor ce și-au vândut neamul pe o insulă în țară sau în afară. Voi puteți pleca în Costa Rica, Madagascar și alte state exotice. Noi suntem “condamnați” să rămânem. Lăsați-ne și nouă ceva pentru copiii noștri. Deja luăm apă și ne-a cam ajuns până la gât.

https://www.facebook.com/search/top/?q=tony%20berbece

--

-

ADMIN

Nu va ingrijoarti,dar,de ziua de maine; caci ziua de maine se va ingrijora de ea insasi. Ajunge zilei necazul ei

Related Articles

One Comment

Lasă un răspuns

Check Also
Close
Back to top button

Descoperă mai multe la CrestinTotal.ro

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura