Reclame
ULTIMELE STIRI

Tony Berbece: Când “Avraam” a mijlocit pentru America

Banner filme


Un înger al lui Dumnezeu a venit la un neprihănit al Americii și i-a spus cu tristețe că va trebui să distrugă această națiune. Acest mijlocitor nu s-a bucurat că în sfârșit toți spurcații de păcătoși vor fi uciși și apoi s-a dus să-și ia bilet de avion spre altă parte a lumii.

Acest sfânt a început să mijlocească pentru națiunea lui. L-a întrebat dacă va ucide și pe cel neprihănit împreună cu cel păcătos, l-a implorat să le mai dea răgaz și să le trimită un sprijin. Dumnezeu a acceptat cererea așa că l-a trimis pe Trump președinte. Însă americanii și-au făcut datoria, au votat un conservator în locul unui liberal (din aceia politicaly corect). Au votat un om care a făcut o înțelegere cu Biserica și nu unul care a făcut pact cu Diavolul.

Trump a chemat națiunea la pocăință cum regele păgân al Ninivenilor i-a chemat pe niniveni la pocăință. Mesajul lui radical împotriva revoluției sexuale a fost șocant pentru unii dar exaltant pentru alții. Liberalii, sau mai degrabă libertinii, încă nu au realizat că Dumnezeu le-a salvat națiunea.

Și tu poți fi un Avraam pentru națiunea ta, poți mijloci ca Dumnezeu să nu judece țara noastră pentru păcatul din ea, ci să trimită un sprijin.

Astăzi trăim un alt moment istoric, Trump a preferat o înțelegere cu Kim Jong Un în defavoarea unui război care să ucidă milioane de oameni. Demonului de război i s-a spus “Nu”.

Roagă-te pentru trezirea României și a lumii întregi, chiar are rost! Pacea lumii depinde și de tine.

https://www.facebook.com/search/top/?q=tony%20berbece

Reclame
Banner filme Banner http://speranta.ro/

Articole recente: LibrariaCT.ro

Despre ADMIN (19423 de articole)
Nu va ingrijoarti,dar,de ziua de maine; caci ziua de maine se va ingrijora de ea insasi. Ajunge zilei necazul ei

1 comentariu la Tony Berbece: Când “Avraam” a mijlocit pentru America

  1. A republicat asta pe Noutati Crestine.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

w

Conectare la %s

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

%d blogeri au apreciat asta: