Ce pierzi atunci când primești ceva moca…
Trist, dar adevărat: realitatea nu-ți dă nimic fără să-ți ia ceva. Nu poți rămâne în termenii realității decât plătind un cost. În mod curios, darul declanșează o exasperant de costisitoare relație de “reciprocitate” între dăruitor și primitor.
Nu poți primi ceva însemnat fără să te legi la cap. Te procopsești, e adevărat. Dar te procopsești și cu dăruitorul! Nu mai scapi de el. Georg Simmel scria în Filozofia banilor că schimbul este o formă de viață, iar relația este o formă de schimb.
Așadar, darul “costă scump”. Asta înseamnă că darul creează obligații și așteptări imposibil de anticipat (exact ca George Constanza din Seinfeld, nu te prinzi întotdeauna la timp că “coffee’s not coffee, cofee is…something else”).
Acum, deci, comparând darul cu simpla pretenție, se vede mai clar: pretenția ține de realitatea ta interioară, nu trebuie supusă rigorilor realității și nu costă absolut nimic! E moca. Prost să fii să-ți dorești să ai ceea ce pretinzi că vrei!
(Prelucrare dupa Adela Toplean)
Anunta-ti si prietenii de acest articol prin:
