Reclame
ULTIMELE STIRI

Pastorul american Andrew Brunson rămâne într-o închisoare din Turcia


Procesului pastorului american Andrew Brunson, inculpat de justiţia turcă pentru activităţi teroriste şi spionaj, un caz care a tensionat relaţiile între Ankara şi Washington, s-a reluat luni la Izmir, în vestul Turciei, relatează AFP.

Andrew Brunson a fost arestat în octombrie 2016 la Izmir, unde locuia de două decenii şi conducea o mică biserică protestantă.

El riscă până la 35 de ani de închisoare pentru spionaj în scopuri politice sau militare.

Autorităţile turce îl acuză că a acţionat în contul reţelei predicatorului Fethullah Gülen – căruia Ankara îi impută responsabilitatea puciului eşuat din iulie 2016 -, precum şi al Partidului Muncitorilor din Kurdistan (PKK), ambele organizaţii considerate teroriste de Ankara.

Potrivit corespondentului AFP, în sala de tribunal erau prezenţi luni însărcinatul cu afaceri al SUA, Philip Kosnett, şi vicepreşedinta Comisiei americane pentru libertatea religioasă internaţională, Sandra Jolley, semn că acest caz este urmărit îndeaproape de Washington.

Luna trecută, în deschiderea procesului, pastorul american a respins toate acuzaţiile care i se aduc, după care a izbucnit în lacrimi. ‘Nu am făcut nimic împotriva Turciei. Dimpotrivă, iubesc Turcia, mă rog pentru ea de 25 de ani’, a declarat el.

Cazul a reaprins tensiunile între Turcia şi SUA, doi aliaţi în cadrul NATO ale căror relaţii traversează turbulenţe în ultimii doi ani, mai ales din cauza dezacordurilor legate de Siria.

După plasarea în detenţie a pastorului, Donald Trump a scris pe Twitter că nu există ‘niciun motiv’ ca pastorul să fie urmărit în justiţie.

Ministrul turc de externe, Mevlüt Cavusoglu, a apărat duminică legitimitatea procesului. ‘Ei spun că guvernul nostru ar trebui să-l elibereze. Dar ţine asta de resortul meu? Este o decizie care aparţine justiţiei’, a declarat Cavusoglu într-un interviu pentru postul CNN-Türk.

citeste mai mult: https://www.agerpres.ro/

Reclame
Banner filme

Sustine Crestin Total

Sustine Crestin Total

Doneaza in siguranta prin PayPal, cu cardul bancar.

$1.00

Despre ADMIN (21114 articole)
Nu va ingrijoarti,dar,de ziua de maine; caci ziua de maine se va ingrijora de ea insasi. Ajunge zilei necazul ei

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

%d blogeri au apreciat asta: