Nu știu exact cum să încep. Titlul e un fel de scrisoare pentru băieți, dar articolul e mixt. Cumva și pentru noi, dar și pentru ei. E un subiect cu care mă lupt de ceva timp bun. Și când zic ”mă lupt” mă ține trează cu nopțile ori mă trezește din somn. Cred că e primul articol pe care îl scriu fără să am o concluzie din care nu mă scoate nimeni, și tot primul articol în care nu excelez. O să vedeți în exemplele de mai jos. De aceea, din inimă vă rog, luați ce e bun.
Dragi băieți,
Pe vremea bunicii mele era cumva mai simplu. Mi-a povestit într-o zi. ”Doi am am vorbit cu bunu-tău. Apoi ne-am luat. Nu am mai vorbit cu alții. ” M-a mirat. Cică i-a făcut curte și au știut de la început. Ciudat. Acum voi o luați altfel. Faceți și voi curte. Dar o faceți în online. Pe vremea bunicilor tot satul știa că Florea lui Toader o curtează pe Viorica Ghiorghichi (da, vă rupeți limba ). Cum de? Păi, era cam simplu. Se făcea în văzul tuturor. Acum avem mediul online. Și e mai ușor. Dacă te întreb cu câte fete ai ieșit în oraș, poate îmi zici una sau două, dar dacă te întreb cu câte vorbești în mediul online, poate nu îți ajung degetele de la o mână. Bine, nu mai fac presupuneri că m-a rugat un prieten să renunț la ele. Nu vă judec, trebuie să cunoașteți o fată. Doar că vreau să vă prezint un lucru la care poate nu v-ați gândit.
Nu credeți că aceste conversații în online sunt tot un fel de întâlniri?
Da, sunt mai ieftine. Nu vă consumați banii pe cafea ori ceai. Poate nu luați flori și nu mai există șansa să transpirați ori să roșiți. Ori mai grav, să ziceți un cuvânt greșit. Dar oare nu e același lucru? Nu tot despre cunoaștere e vorba?
I-am zis unui prieten că nu mai vreau să vorbim în online. Știi ce mi-a zis: ”De ce să pierzi o prietenie bună din cauza unui principiu aiurea?” Da, el nu voia nimic serios, dar nici nu putea să renunțe. Că e ok în online. Țin minte că mi-a și zis: ”Dacă te îndrăgostești, vedem ce facem. Mă retrag.” Da, asta faceți. Vă retrageți. E simplu. Nu mai dați un mesaj și aia e. Treceți la următoarea persoană din listă. Nu, nu sunt frustrată. Chiar sunt super liniștită. Aerul ăsta de la țară îmi face bine.
Dar vreau să vă zic o experiență din viața mea. De aici din online. Luați-o ca de la sora voastră.
În urmă cu ceva timp bun am vorbit cu un băiat. Da, în online. Totul a început brusc, dar cu un subiect tare fain. Mi-a scris azi, mi-a scris mâine. Nu m-am gândit la ceva mai mult. Doar că zilele se făceau săptămâni și apoi săptămânile s-au transformat într-o lună. Zi de zi câteva ore. Și apoi gata. Așa, brusc. Nu înțeleageam de ce. Cum. Ce am făcut. Unde am greșit. L=am întrebat dacă am făcut ceva. Că nu făcusem, doar că era ocupat. A trecut o săptămână și nici măcar un mesaj. Dacă m-am atașat nu știu, dar a fost obișnuința. Și cumva am prins un pic de drag. Că e normal. Nu am mai vorbit de atunci. Și nici nu o vom mai face. Dar mi-a rănit inima. Pe ideea de ”frați în Domnul” nu merg. Și nici voi nu o credeți.
Dragi băieți, da, noi nu ar trebui să ne gândim la nimic mai mult până nu ne ziceți voi negru pe alb, dar dacă ne scrieți în fiecare zi și ne faceți parte a ceea ce faceți oră cu oră, să nu cumva să ne spuneți că e vina noastră că am prins drag. Na, na. Da, ar trebui să spunem nu, să zicem pas, dar uneori nu avem puterea să o facem. Dar trebuie să o faceți voi. Gândiți-vă la asta. Dacă sunteți băieți maturi, o să apreciați gândul acesta. Dacă nu, eh, probabil o să vă luați de mine.
Vă las cu o întrebare:
Oare orele petrecute în online nu sunt identice cu cele petrecute la o ceașcă de ceai?
Oare vă responsabilizează mai puțin cunoașterea în online?
Fetelor
Sunteți fete. Ca mine. Și vă place să fiți cucerite. Să primiți atenție. Eu nu am ieșit niciodată la o întâlnire. Habar nu am cum e să alegi o rochie pentru o întâlnire. Să alegi un parfum drăguț, dar nu prea tare. Și alte lucruri. Dar am ieșit cu băieți. Da, ați auzit bine. Am ieșit în online. Mi-a luat mult să recunosc asta. Dar așa e. Azi o discuție, mâine alta și mi-am pierdut o parte din inocență. Da, blogul mi-a adus mulți curioși. Uneori nu le-am vorbit frumos. Dar au fost momente, ca cele de mai sus, în care am zis, de ce nu. Dacă regret? Da. Și nu pentru că i-am lăsat să mă cunoască. Ci pentru că nu le-am spus că au datoria de a-mi proteja inima ca atunci când m-ar lua de acasă, când ar da mâna cu tatăl meu. Mă gândeam că știu ei asta. Dar ce e drept. Dacă eu nu îmi protejez inima, de ce ar face-o ei? Că interesul lor înainte de a proteja e de a cunoaște. Bine ar fi de ar fi invers.
Sora mea are o inicență incredibilă. În exemplul de mai sus și nu numai îmi zice: ”Dori, de ce vorbiți?”. Eu îi zic că doar vrea să mă cunoască, nimic mai mult. Dar cu ce drept îmi zice. ”Să te cunoască dacă vrea ceva. Atunci are acest drept.”
Și are dreptate.
Vreau să vă spun ce am decis și deși e greu, mă rog ca Dumnezeu să îmi dea putere.
Băieții știu din primele minute dacă poate fi ceva între ei și o anumită fată. Am făcut un research pe tema asta. În online îți dai mai greu seama de asta, poate îți dai cam după o lună. O lună în care te lupți cu inima ta. Așa că mi-am zis: ”Dacă un băiat vrea să mă cunoască, bine. Să mă invite la o plimbare în parc. Nu mai pierd ore în fața unui monitor când el ori eu ne putem da seama mai ușor în viața reală?” Nu faceți pe mironosițele că voi nu ieșiți la întâlniri. Bine, nu ieșiți, dar stați cu nopțile în fața unei tastaturi și sfârșitul e într-un teanc de șervețele. De ce? Majoritatea vor pleca fără explicații și te vei simți ca o cârpă întrebându-te cu ce ai greșit.
Eu zic pas pe cât pot discuțiilor din online cu băieții. Dacă vor să mă cunoască, să o facă în realitate. Dacă nu, ei bine, vor doar să își umple timpul.
Voi faceți cum vreți.
Anunta-ti si prietenii de acest articol prin:
