Reclame
ULTIMELE STIRI

Tony Berbece: Dacă Hristos ar fi fost într-un cult religios…


Dacă Hristos ar fi fost într-un cult religios

Dacă Hristos ar fi fost într-un cult religios, atunci ar fi predicat doar în unele Biserici timp în care pe altele le-ar fi ocolit (poate chiar Biserica ta). Toți Apostolii au predicat atât în Sinagogile celor care l-au răstignit pe Hristos cât și în Templele idolatre ale grecilor și romanilor, profitau de orice șansă pentru a-L vesti pe Hristos, noi azi predicăm doar la unii pentru că alții ne spurcă.

Dacă Hristos ar fi fost într-un cult nu ar mai fi zis nici: “,Veniți la mine toți cei trudiți și împovărați!” Și nici: “Oricine va crede în Mine va fi mântuit!”, ci i-ar fi acceptat doar pe cei cu fișa de membru. S-au făcut din fișele de membru un fel de bilet spre Rai, nu o ai, nu intri.

Dacă Hristos ar fi fost într-un cult ar fi umplut Cerul doar cu unii care-și zic într-un fel, iar pe alții iar fi numit sectanți și le-ar fi arătat poarta Iadului, doar pentru că nu au ținut postul Paștelui sau doar pentru că nu și-au făcut cruce într-un fel sau altul.

Dacă Hristos ar fi fost într-un anume cult religios ar fi aruncat în fundul Iadului pe toți cei care scriu Isus cu un “i” și i-ar fi primit doar pe cei care scriu cu doi “i”, dar Lui chiar nu-i pasă cu câți de “i” îi scrii Numele, ci cât din El este în tine, cât ai vorbit cu El și cât trăiești ca El zilnic.

Hristos totuși are un cult, cultul iubirii de semeni. Cultul acela în care oamenii sunt transformați prin iubire, sfințiți prin dragoste și adevăr. Hristos are cultul “samariteanului”, care se oprește din drum pentru semenul său căzut pentru a-i salva viața.

Tozer spunea: “E timpul să nu-i mai întrebăm pe oameni dacă cred în Hristos, ci dacă au o relație cu El!” Toți au credința dracilor, care cred în Hristos și chiar se înfioară știind că El e real, dar puțini au credința care-i face să se apropie și să trăiască ca El!

Dacă un anumit cult va sta în calea lui Hristos de a mântui oameni, acesta va fi aruncat la coșul de gunoi al istoriei ca o haină învechită, cum s-a întâmplat cu multe altele. Ar trebui să ne înfioare pe mulți această perspectivă.

https://www.facebook.com/search/top/?q=tony%20berbece

Reclame
Banner filme Banner http://speranta.ro/
Despre ADMIN (19137 de articole)
Nu va ingrijoarti,dar,de ziua de maine; caci ziua de maine se va ingrijora de ea insasi. Ajunge zilei necazul ei

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

w

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: