Reclame
ULTIMELE STIRI

UPDATE: Senatul a adoptat legea referendumului! Dragnea spune că se intră în linie dreaptă pentru organizarea referendumului pentru familie, dar readuce în discuție parteneriatul civil pentru homosexuali


ACTUALIZARE 23:30 Senatul a adoptat luni, că prima camera sesizată, proiectul PSD de modificare a Legii referendumului , în aceeași formă în care a fost trimisă la promulgare, respingând cererea de reexaminare a președintelui Klaus Iohannis. Legea a fost deja contestată la Curtea Constituțională și modificată că urmare a unei decizii de neconstituționalitate, astfel că, dacă și la Camera Deputaților se va da un vot similiar, președintele este obligat să promulge legea. Prin acest proiect de lege, PSD îl scoate practic din procedura organizării unui referendum de revizuire a Constituției pe președintele României, întrucât până acum parlamentul elabora câte un proiect separat de lege de fiecare dată când se organiza un astfel de referendum, pe care președintele îl promulga sau îl putea retrimite parlamentului la reexaminare. Au fost 82 voturi „pentru”, 32 „împotriva”, 2 abțineri.
După ce Curtea Constituțională a decis anul trecut că dată organizării referendumului de revizuire nu poate fi stabilită prin hotărâre de Guvern, parlamentarii au modificat textul legii așa încât referendumul pentru revizuirea Constituției să aibă loc în ultima duminică din perioada de 30 de zile de după adoptarea inițiativei constituționale. Acest proiect este necesar pentru a putea fi organizat referendumul național pentru redefinirea familiei, că uniune dintre un bărbat și femeie, în Constituție, că urmare a inițiativei cetățenești promovate de Coaliția pentru Familie.
Știrea inițială
Președintele PSD, Liviu Dragnea, a anunțat că legea referendumului intră luni la votul final în Senat, urmând ca apoi să fie adoptată în procedură de urgență, la Cameră.
Acesta a mai spus că după promulgarea de către Președinte, în Senat se va da votul efectiv pentru revizuirea Constiuției și stabilirea referendumului pnetru familie.
„Am discutat despre modificarea Legii referendumului, astăzi intră în votul final de la Senat, sperăm să se adopte modificările și să ajungă la Camera Deputaților, urmând ca aici, în procedură de urgență, să o adoptăm, după care să o trimitem la promulgare. După ce președintele o promulgă, după ce va fi publicată în Monitorul Oficial, vom decide imediat să se continue procedura în Senat, respectiv votul efectiv pentru revizuirea Constituției și stabilirea datei referendumului”, a declarat luni Liviu Dragnea, la finalul ședinței Biroului Permanent Național al PSD.
Pe de altă parte, liderul partidului de guvernământ a adăugat că se studiază și oportunitatea adoptării unui parteneriat pentru o anumită minoritate din România.
„În același timp, reiterez ce am spus în mai multe rânduri – nu putem să nu analizăm și situația unei minorități din România și anume să discutăm serios despre oportunitatea legiferării unui tip de parteneriat civil și i-am rugat pe colegii mei, l-am rugat pe dl Victor Negrescu să poarte discuții cu ONG-urile din domeniu pentru a merge nu neapărat în paralel către o formă legislativă prin care să se reglementeze și această situație”, a declarat el.
Legea Referendumului a fost întoarsă spre revizuire de către Președintele României. Referendumul pentru familie a trecut deja de Camera Deputaților.
Reclame
Banner filme Banner http://speranta.ro/

Articole recente: LibrariaCT.ro

Despre ADMIN (19726 de articole)
Nu va ingrijoarti,dar,de ziua de maine; caci ziua de maine se va ingrijora de ea insasi. Ajunge zilei necazul ei

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

w

Conectare la %s

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

%d blogeri au apreciat asta: