Reclame
ULTIMELE STIRI

Poți fi mântuit doar prin credință în Tatăl fără a crede în Fiul?


Întrebare:

Creștinii și evreii se închină la același Dumnezeu. Întrebarea mea este: poți să fii mântuit și să capeți viața veșnică prin credință în Dumnezeu fără să crezi în Numele Domnului Isus și în Sfânta Treime?

Într-adevăr, creștinii se închină Dumnezeului poporului Israel, adică Dumnezeului lui Avraam, Isaac și Iacov după cum este scris:

Înțelegeți și voi dar, că fii ai lui Avraam sunt cei ce au credință. Scriptura, de asemenea, fiindcă prevedea că Dumnezeu va socoti neprihănite pe Neamuri, prin credință, a vestit mai dinainte lui Avraam această veste bună: „Toate neamurile vor fi binecuvântate în tine”. Așa că cei ce se bizuiesc pe credință, sunt binecuvântați împreună cu Avraam cel credincios. (Galateni 3:7-9)

Intrând în Noul Legământ prin credință în Numele Domnului Isus, noi devenim sămânța lui Avraam și moștenitori prin făgăduință:

Căci toți sunteți fii ai lui Dumnezeu, prin credința în Hristos Isus. Toți cari ați fost botezați pentru Hristos, v-ați îmbrăcat cu Hristos. Nu mai este nici Iudeu, nici Grec; nu mai este nici rob nici slobod; nu mai este nici parte bărbătească, nici parte femeiască, fiindcă toți sunteți una în Hristos Isus. Și dacă sunteți ai lui Hristos, sunteți „sămânța” lui Avraam, moștenitori prin făgăduință.(Galateni 3:26-29)

De altfel, în secolul întâi creștinii erau priviți de iudei ca și o sectă, care a luat naștere în sânul iudaismului.

Dumnezeu Se descoperă oamenilor prin creație și nimeni nu se poate scuza că nu a avut de unde cunoaște pe Dumnezeu:

Fiindcă ce se poate cunoaște despre Dumnezeu, le este descoperit în ei, căci le-a fost arătat de Dumnezeu. În adevăr, însușirile nevăzute ale Lui, puterea Lui vecinică și dumnezeirea Lui, se văd lămurit, de la facerea lumii, când te uiți cu băgare de seamă la ele în lucrurile făcute de El. Așa că nu se pot dezvinovăți; fiindcă, măcar că au cunoscut pe Dumnezeu, nu L-au proslăvit ca Dumnezeu, nici nu I-au mulțămit; ci s-au dedat la gândiri deșarte, și inima lor fără pricepere s-a întunecat. S-au fălit că sunt înțelepți, și au înnebunit; și au schimbat slava Dumnezeului nemuritor într-o icoană care seamănă cu omul muritor, păsări, dobitoace cu patru picioare și târâtoare. De aceea, Dumnezeu i-a lăsat pradă necurăției, să urmeze poftele inimilor lor; așa că își necinstesc singuri trupurile;… (Romani 1:19-24)

Dar pentru că oamenii, fie iudeii care aveau o lege scrisă, fie neamurile care nu aveau o lege scrisă, nu au vrut să păstreze pe Dumnezeu în conștiința lor, Dumnezeu a ales să mântuiasă pe om prin propovăduirea crucii:

Căci întrucât lumea, cu înțelepciunea ei, n-a cunoscut pe Dumnezeu în înțelepciunea lui Dumnezeu, Dumnezeu a găsit cu cale să mântuiască pe credincioși prin nebunia propovăduirii crucii. Iudeii, într-adevăr, cer minuni, și Grecii caută înțelepciune; dar noi propovăduim pe Hristos cel răstignit, care pentru Iudei este o pricină de poticnire, și pentru Neamuri o nebunie; dar pentru cei chemați, fie Iudei, fie Greci, este puterea și înțelepciunea lui Dumnezeu. (1 Corinteni 1:21-24)

Unica cale de mântuire este prin credință în Domnul Isus. Înainte de răstignire Domnul Isus a spus ucenicilor că unica cale în prezența lui Dumnezeu-Tatăl este prin El:

Isus i-a zis: „Eu sunt calea, adevărul și viața. Nimeni nu vine la Tatăl decât prin Mine.” (Ioan 14:6)

Astfel dar, fraților, fiindcă prin sângele lui Isus avem o intrare slobodă în Locul prea sfânt, pe calea cea nouă și vie, pe care ne-a deschis-o El, prin perdeaua din lăuntrul, adică trupul Său:... (Evrei 10:19-20)

Până la venirea Domnului Isus, când iudeii se închinau lui Dumnezeu după rânduiala Vechiului Legământ, intrarea la Tatăl era închisă (în locul preasfânt era chivotul legământului, care simboliza prezența lui Dumnezeu):

citeste mai mult: https://moldovacrestina.md/poti-fi-mantuit-doar-prin-credinta-in-tatal-fara-a-crede-in-fiul/

Reclame
Banner filme Banner http://speranta.ro/

Articole recente: Primul Informat

Despre ADMIN (20036 de articole)
Nu va ingrijoarti,dar,de ziua de maine; caci ziua de maine se va ingrijora de ea insasi. Ajunge zilei necazul ei

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

%d blogeri au apreciat asta: