Reclame
ULTIMELE STIRI

Cigher Sorin: Copiii noștri nu-s copiii lor


Copiii noștri nu-s copiii lor

Cât de meschin poți să fii ca să ataci cea mai vulnerabilă categorie din societate, formată din niște copii, inocenți, manipulabili și posibile marionete ale unui sistem care a crescut fără copii. Copiii sunt darurile pe care le-am primit și le păstrăm cu mare responsabilitate. Nu există ceva mai prețios ca ființele pe care le-am luat în brațe, noaptea, când termometrul măsura 40 de grade, le-am dus de urgență la spital când lucrurile s-au complicat, le-am dat hainuțe când le-a fost frig, le-am făcut micul dejun, i-am învățat primii pași, primele cuvinte, am asistat la primele căzături și lista poate continua pe pagini întregi. Sunt comorile noastre și nimeni nu ne-a întrebat despre ei când ne-a fost greu. Știm cum să ni-i creștem, suntem convinși că au nevoie de noi, așa cum și noi avem nevoie de ei.

Cineva dorește să-i deformeze și să le inducă alte teorii, progresiste și iluminate… Nu putem admite ca în mod fraudulos să ni-i otrăvească momindu-i cu ambalaje seducătoare. Pe copiii noștri vrem să-i creștem noi! Chiar dacă etichetele de fundamentaliști sau intoleranți ne sunt puse, contează mai puțin atâta vreme cât ne vedem copiii crescând într-o atmosferă normală, plăcută și sănătoasă. Ei nu sunt perfecți, și nici noi nu suntem, dar cel mai bine un părinte știe ce să îi ofere copilului său. Un copil căruia i se oferă totul, mai puțin dragoste, devine o victimă a singurătății, a dezechilibrului emoțional, a depresiei. Nu vrem să crească deformați și îndoctrinați cu o ideologie modernă toxică.

Copiii noștri nu au nevoie de spălarea creierului și nu vă permitem să le inoculați aberații contra firii. Ei au nevoie de o creștere sănătoasă. Îi trimitem la școală, avem încredere în dascălii care sunt competenți și nu marionetele Europei destrămate! Nu vrem profesori care de dragul de a nu-și pierde postul sau pentru foloase financiare injectează în mintea copiilor noștri tot felul de informații care îi debusolează și le rănesc sufletul sensibil.

Copiii noștri sunt ai noștri și nu permitem nimănui să treacă peste consimțământul părinților! Respectăm toate instituțiile, dar vrem să ni se respecte dreptul de a ne educa familiile așa cum ne dictează conștiința. Așadar, nu ne băgați copiii cu forța în mizeria așa-zisului progresism aducător de dezastru pe toate planurile!

Cigher Sorin, Sibiu

28 februarie 2018

https://www.facebook.com/danasorin.cigher/posts/10156239530517392

Reclame
Banner filme Banner http://librariact.ro Banner http://speranta.ro/
Despre ADMIN (20378 de articole)
Nu va ingrijoarti,dar,de ziua de maine; caci ziua de maine se va ingrijora de ea insasi. Ajunge zilei necazul ei

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

%d blogeri au apreciat asta: