Reclame
ULTIMELE STIRI

4 sfaturi pentru o relație sănătoasă


Unul dintre cele mai mari pericole care apar în cadrul unei noi relații este manifestarea instantanee a emoțiilor euforice care pot transforma într-o clipă bărbați înțelepți în poeți beți. Nu pot spune de câte ori am fost martorul unor cupluri inocente și încăpățânate, care au sfârșit într-o lume a suferinței din cauza faptului că au subestimat forța motoare a emoțiilor nestăpânite.

Emoțiile noastre reprezintă o parte vitală și deosebit de puternică în cadrul unei relații de dragoste. Cu toate acestea, au o putere slabă de decizie. Atunci când pornești la drum într-o nouă relație, ar fi bine să ții cont de patru instrucțiuni sănătoase care te vor ajuta să nu-ți pierzi capul în mijlocul atacurilor violente ale euforiei.

I. Pornește rezervat și croiește-ți încet drumul

Sentimentele năvalnice au tendința de a da un anumit tempo mersului relației, pe care nicio persoană, în mod real, nu-l poate ține. Lucrul acesta îmi amintește de vremea în care am învățat să conduc prima mea mașină. La vârsta de cincisprezece ani, a conduce pentru prima dată mașina a fost pentru mine o experiență senzațională. Îmi amintesc cum, în repetate rânduri, tatăl meu și-a petrecut după-mesele conducând mașina noastră de mâna a doua, Pontiac 6000, pe drumurile din Weaverville, California. Ca orice tânăr, îți dai seama că în momentul în care m-am aflat pe scaunul șoferului și adrenalina a început să-mi pompeze în vene, viteza de 60 km/ oră nu mai însemna nimic pentru mine. Dacă ar fi fost după capul meu, aș fi blocat indicatorul la 220 km/oră. Dar tatăl meu, care era alături de mine și știa că viața mea trebuia să fie în siguranță, a știut să-mi dea sfaturi folositoare despre modul în care pot învăța să conduc mașina în siguranță chiar și sub influența adrenalinei. Prin respectarea limitei de viteză și a sfaturilor tatălui meu, experiența asumării responsabilității m-a făcut să înaintez în viață, în loc să o sfârșesc cu ea.

Aceleași principii se aplică și atunci când lucrezi la o relație nouă. Este foarte important ca amândoi să fie în stare să-și controleze viteza pe traseu, pornind de o parte, ca mai apoi să mărească treptat viteza pe măsură ce încrederea se consolidează. Nivelul de încredere și dedicare al fiecăruia dintre cei doi ar trebui să dicteze mereu nivelul de intimitate pe care să-l atingă fiecare în această relație. Dacă respectați acest sfat, cu timpul vă veți apropia mult mai mult unul de celălalt, pe măsură ce încrederea și dăruirea vor întări relația voastră. Mult prea adesea ne folosim de gesturile intime pentru a consolida legătura și relația, în loc să ne clădim intimitatea pe temelia încrederii. Dacă am de gând să-ți dăruiesc partea cea mai prețioasă și vulnerabilă din mine, înainte de a ți-o oferi trebuie să mă asigur că vei ști să o mânuiești. Frumusețea înaintării cu pași mărunți constă în faptul că riscul de a ne alege cu inimi frânte este diminuat la maximum, deoarece angajamentul și încrederea vor fi cele care vor dicta tempoul pasiunii.

II. Comunică înainte de a acționa

Cea mai mare piesă care lipsește din tabloul celor mai multe relații este probabil comunicarea eficientă. Faptul că ai reușit să definești o dată relația nu înseamnă că de-acum încolo totul va fi în regulă. Am auzit cândva despre un cuplu căsătorit care a ajuns la consiliere deoarece soția simțea că nu mai e nicio legătură între ea și soțul ei. Consilierul a ascultat tot ceea ce această femeie avea de spus în legătură cu faptul că nu se mai simțea iubită și că i se părea că soțului nu-i mai păsa deloc de ea. Când a terminat, consilierul l-a întrebat pe soțul acesteia ce are de spus la toate comentariile soției lui. Răspunsul lui a fost unul șocant, dar tipic pentru mulți dintre bărbați: „I-am spus că o iubesc în ziua în care ne-am căsătorit, și că o voi anunța în cazul în care lucrurile se vor schimba.” VAI! Lipsa comunicării în această relație a determinat-o pe soție să se întrebe dacă mai este încă iubită de cea mai importantă persoană din viața ei, iar lucrul acesta a creat o rupere majoră a legăturii dintre ei! Acolo unde lipsește comunicarea, te poți aștepta cât de curând ca neliniștea și teama să se instaleze, iar dragostea să nu-și mai găsească locul.

Comunicarea este unul dintre cele mai importante organe ale oricărei relații. Fără ea, nu este nicio speranță pentru adevăr și legătură intimă. Atunci când pornești la drum într-o relație, asigură-te că nu vei face niciun pas major fără ca în prealabil să discuți despre aceasta cu partenerul/ partenera. Un pas major reprezintă orice decizie care o implică și pe cealaltă persoană, și anume cât de des să vă întâlniți, să vă țineți de mână, să vă sărutați sau orice alt aspect care ar putea trece peste nevoile celuilalt. Atunci când alegeți să discutați despre fiecare pas următor pe care vreți să-l faceți împreună, despre nevoile și dorințele voastre, creați de fapt un mediu sănătos în care încrederea se poate dezvolta, mediu în care intimitatea poate înflori. În momentul în care nevoile fiecăruia dintre voi sunt prețuite și protejate, încrederea se consolidează, și acolo unde există încredere, se creează oportunitatea dezvoltării intimității într-un mod prielnic și sănătos.

Un alt aspect crucial al comunicării este abilitatea de a stabili și împlini așteptările privitoare la acea relație. Ori de câte ori există două sau mai multe persoane implicate în ceva anume, fii sigur că acolo vor fi așteptări care se doresc a fi împlinite. A avea așteptări reale este hotărâtor pentru binele amândurora, deoarece orice așteptare neîmplinită va duce la suferință. Totodată, o așteptare împlinită sporește încrederea și fortifică legătura. De-a lungul relației, așteptările pe care le aveți unul de la celălalt se vor schimba pe măsură ce relația dintre voi se maturizează. Tocmai de aceea este vital ca amândoi să discutați despre așteptările pe care le aveți unul de la celălalt, astfel încât nevoile prezente ale relației să fie satisfăcute înainte ca aceasta să se adâncească tot mai mult.

III. Nu-ți lua niciodată un angajament sub influența emoțiilor

Dă-mi voie să-ți explic. Un angajament este orice pas care te conduce spre un nivel mai profund de intimitate. Viteza cu care înaintează doi oameni într-o relație nu ar trebui să fie determinată de sentimente sau dorințe imediate, ci mai degrabă de nivelul de încredere și dăruire din cadrul acelei relații. De exemplu, atunci când te hotărăști să o ții pe fată de mână sau să folosești cuvinte de iubire, asigură-te mai întâi că relația voastră este pregătită pentru acest gen de intimitate. Din cauza intensității emoțiilor, mult prea adesea deciziile pe care le luăm în momente încărcate emoțional sunt mult diferite de cele pe care le-am lua în mod rațional.

Angajamentele luate cu o minte rațională vor scuti relația de ceea ce ar putea fi un carusel emoțional, diminuând totodată consecințele și regretele care pot apărea în cazul adoptării unor decizii pripite. Ori de câte ori ai de gând să mai înaintezi cu un pas în intimitatea relației, asigură-te că ești condus de înțelepciune, nu de dorințe care ar putea dăuna relației.

O modalitate sigură pentru a avea certitudinea că deciziile tale își au sursa într-o minte sănătoasă este aceea de a permite nopții să-și facă datoria de sfetnic bun. Dă-mi voie să clarific acest lucru. Atunci când am început prima dată să mă întâlnesc cu o fată, am făcut un legământ cu mine însumi cum că nu voi lua niciodată decizii finale sub presiunea momentului. Astfel, indiferent cât de mult mi-aș fi dorit să o țin de mână sau să o sărut, așteptam mai întâi să ajung acasă și să mă pun la culcare cu acest gând. Dacă în dimineața următoare mă trezeam cu aceeași dorință, eram gata să încerc să fac lucrurile pe care mi le-am propus, cu condiția ca ea să fie de acord. Nici nu-ți pot spune de la câte dezastre m-a salvat această metodă, nu doar în viața amoroasă, ci în orice domeniu. Singurul mod de a-ți trăi viața în siguranță este adoptarea deciziilor sub obiectivitatea rațiunii.

IV. Nu pleca acasă fără să ai pace în interior

Citeste mai mult la http://alfaomega.tv/crestinulsisocietatea/relatii/8068-4-sfaturi-pentru-o-relatie-sanatoasa#ixzz543G1ExC3
Follow us: @alfaomegatv on Twitter | alfaomegatv on Facebook

Reclame
Banner filme

Sustine – Doneaza. Dumnezeu te va rasplatii!

Doneaza in siguranta prin PayPal, cu cardul bancar.

$1.00

Despre ADMIN (21423 de articole)
Nu va ingrijoarti,dar,de ziua de maine; caci ziua de maine se va ingrijora de ea insasi. Ajunge zilei necazul ei

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

%d blogeri au apreciat asta: