Reclame
ULTIMELE STIRI

De ce atât de multă ostilitate față de Israel și Ierusalim?


De ce atât de multă ostilitate față de Israel și Ierusalim?

Deoarece „mintea și sufletul Occidentului sunt cea mai întinsă colonie ideologică a stângii…”, afirmă Traian Ungureanu în articolul de mai jos și aș adăuga eu, deoarece ne aflăm în faza în care sistemul anticristic se impune tot mai pregnant, pregătind calea pentru manifestarea celei mai mari înșelătorii din istoria omenirii…

„O lume întreagă a întîmpinat cu uimire, ba chiar cu oroare, decizia Statelor Unite de a recunoaște Ierusalimul drept capitală a Israelului. Mediile de informare și academice, politicienii și experții în diverse lucruri au reacționat cu o unanimitate copleșitoare, deși nu au reușit să își argumenteze împotrivirea mai departe de „nu face bine zonei”. Blocul mediatic și politic ridicat împotriva Ierusalimului-capitală e atît de masiv încît omul obișnuit e nevoit să absoarbă această poziție drept adevăr general. Dacă socotim și lipsa de educație istorică și politică tot mai solidă a generațiilor noi, șansele unei concluzii bazate pe adevăr și bun simț sînt aproape nule.

Ce trebuie, totuși, spus e că valul care contestă statutul de capitală al Ierusalimului ignoră sau calcă în picioare toate argumentele istorice, politice și raționale cu putință. Situația în care opinia luminată a lumii occidentale acceptă să se plaseze într-o postură pe deplin anormală e un semn grav de refuz al realității și alunecare colectivă în propagandă. Înaintea oricărei pledoarii pro sau contra, la dispoziția tuturor stă bunul simț. Și cum umorul e cel mai bun conducător de bun simț, putem începe cu o glumă, dacă vreți de cea mai bună calitate evreiască. Astfel la întrebarea „e Ierusalimul capitala evreilor?”, răspunsul nu poate fi decît: dar unde altundeva?

E greu de imaginat un nonsens mai brutal decît ideea după care Ierusalimul nu e capitala evreilor. Probabil nu există pe lume o legătură mai strînsă între un centru istoric și un popor sau o națiune. Multe capitale pot fi puse în discuție sau contestate. Dar Ierusalimul? Asociază cineva Ierusalimul cu alt popor, altă națiune și alt stat?

Discuțiile înecate în politică și partizanat pe care toată lumea le absoarbe din media omit, în cele mai multe cazuri, orice context istoric. Ierusalimul pare, în aceste discuții, un oraș desigur vechi, dar așezat într-un vid la fel de vechi. Nimeni nu se obosește să noteze că Ierusalimul e marele centru al lumii evreiești de mai bine de 3000 de ani. Cu 1000 de ani înainte de Cristos și cu mai bine de 1500 de ani înainte de apariția Islamului, Regele David a făcut din Ierusalim capitala regatului evreu. De atunci încoace, contextul politic și demografic al zonei s-a schimbat, dar prezența evreiască în Ierusalim a rămas neatinsă.

Mai aproape de noi, lucrurile s-au complicat, dar nu pentru că elemente hotărîtoare au pus la îndoială identitatea evreiască a Ierusalimului. În 1948, evreii au fondat primul lor stat național, cu capitala la Ierusalim. Parlamentul, Curtea Supremă, Ministerele, Președintele și Primul Ministru israelian lucrează în Ierusalim. Partea de Est a orașului, loc al unei importante populații palestiniene, a fost anexată de Iordania pînă în 1967. În tot acest timp, Ierusalimul de Est a fost închis pentru evrei. În 1967, la capătul așa numitului Război de Șase Zile, Ierusalimul a fost reunificat. Argumentele istorice și chiar istoria politică recentă spun clar că Ierusalimul e capitala statului evreu. Și atunci? De unde împotrivirea la recunoașterea acestei realități elementare?

Controversa creeată de decizia prin care Statele Unite recunosc Ierusalimul drept capitală a Israelului nu are nici un temei istoric sau logic. Argumentele adversarilor nenumărați ai acestei decizii au de-a face cu ideologia, ca parte valorilor pe care lumea liberală a Occidentului le-a absorbit și adoptat.

Prima obiecție a liberalilor occidentali spune că decizia de recunoaștere a americanilor compromite așa numitul Proces de Pace. S-ar înțelege de aici că faimosul Proces de Pace era pe punctul de a izbucni sau izbuti, în momentul în care a fost destrămat de decizia americană. Dar Procesul de Pace e, mai degrabă, o formulă care acoperă constant o lungă istorie de negocieri eșuate, războaie reluate și concesii fără rezultat. De-a lungul timpului, Israelul a oferit palestinienilor un acord care prevedea existența a două state separate, israelian și palestinian, precum și împărțirea administrativă a Ierusalimului (în 2000, 2001 și 2008). De fiecare dată, propunerile au fost respinse sau dejucate. Palestinenii nu vor sau nu reușesc să declare că recunosc dreptul la existență al statului evreu. Mai mult, chiar după acorduri aparent promițătoare, liderii palestinieni au revenit inevitabil la discursuri de consum intern care repetau o idee fixă și arabă: distrugerea statului evreu. Exemplul cel mai flagrant a venit după 2005, anul în care Israelul a cedat palestinienilor Gaza. Odată preluate de palestinieni, aceste teritorii au devenit baza preferată a atacurilor palestiniene cu rachete asupra Israelului.

Un alt argument des invocat spune că recunoașterea Ierusalimului anunțată de Președintele Trump pune capăt soluției de existență a două state separate: israelian și palestinian. Bineînțeles, asta doar pentru că nimeni nu a citit sau nu a vrut să citească declarația Președintelui american. Acolo scrie clar că recunoașterea Ierusalimului nu exclude soluția negociată a două state și împățirea administrativă a Ierusalimului.

Dealtfel, valul propagandistic lansat împotriva acestei decizii a fost însoțit de proteste suspect de palide și de poziții complet teoretice din partea marilor state arabe. Culmea, palestinienii s-au trezit în fața lipsei de sprijin arab real. Statele arabe au făcut ce fac de obicei. Au evitat orice formă de sprijin concret și au folosit copios tema palestiniană pentru cîștig de imagine. Problemele economice ale palestinienilor puteau fi demult rezolvate de resursele incalculabile ale statelor arabe. Toate au preferat să mențină rana și mizeria pentru că așa pot exploata mitul palestinian, care dă justificarea obsesiei anti-evreiești a expansionismului arab.

În această situație, refuzul Occidentului și al marilor organizații internaționale (UE și ONU) de recunoaștere a Ierusalimului nu face decît să alimenteze moral dezordinea și violența de sorginte palestinian-arabă.

În imaginea cu care lucrează lumea bună a Occidetntului, Israelul rămîne vinovatul permanent, instigatorul, uneltitorul și marele opresor pentru care nu există loc decît într-un stat imaginar sau aprobat de arabi.

Cine urmărește cascada critică de după reunoașterea americană sau cunoaște anti-evreismul general pe strada, în școlile și în instituțiile occidentale își poate pune întrebarea: cum s-a ajuns aici? De unde acest acord compact și irațional? Discuția e lungă, răspunsul e mult mai scurt. Lumea oficială și conducătoare a Occidentului a absorbit și adoptat valorile anti-evreiești și pro-arabe ale stîngii – dintotdeauna campioană a insurgențelor anti-tradiție. Trist, dar nu tocmai surprinzător, mintea și sufletul Occidentului sînt cea mai întinsă colonie ideologică a stîngii.”

Traian Ungureanu

https://www.facebook.com/samytutac/posts/1153186311485438

Reclame
Banner filme

Sustine – Doneaza. Dumnezeu te va rasplatii!

Doneaza in siguranta prin PayPal, cu cardul bancar.

$1.00

Despre ADMIN (21363 de articole)
Nu va ingrijoarti,dar,de ziua de maine; caci ziua de maine se va ingrijora de ea insasi. Ajunge zilei necazul ei

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

%d blogeri au apreciat asta: