Incendiu la Biserica baptistă din Cărpiniș
Un incendiu a izbucnit, miercuri seară, la o biserică din comuna Crasna, aparținând cultului baptist.
Focul a fost observat la câteva ore după ce pastorul plecase acasă. Victor Stamatoiu a dat asigurări că a verificat personal centrala termică și că nu mai exista pic de jar, la momentul plecării sale. Cu toate acestea, câteva ore mai târziu, biserica a luat foc împreună cu o anexă.
O vecină, care locuiește lângă biserica baptistă, a fost prima care a observat flăcările și a sunat la 112. Incendiul a distrus și câteva sute de kilograme de haine care urmau să fie împărțite sărmanilor din sat, zilele acestea.
Trei echipaje ale pompierilor militari au intervenit pentru stingerea incendiului de la biserica baptistă din satul Cărpiniș al comunei Crasna.
http://www.gjx.ro/biserica-baptista-cuprinsa-de-flacari-2


