Anunțuri
ULTIMELE STIRI

Doamne, noi suntem de vină!

Doamne,

Te-am învinovățit pentru cutremure, inundații, insolații, secetă, avalanșe, morți, accidente, divorțuri, sărăcie, lacrimi, durere.

Ți-am spus prin cuvinte, alteori prin gesturi ce Dumnezeu rău ești. Ce tată disprețuitor ești. Ne-am zis: ”Cum un Dumnezeu bun, poate să îngăduie toate astea?” Și ți-am întors spatele după ce te-am luat în derâdere.

Ne-am tras de șireturi cu Tine. Da, noi lutul. Și ne-am întors mai goi decât atunci când ne-am răsculat.

Dar, azi, azi îți mărturisim că noi suntem de vină. Noi, păcătoșii, cei pentru care ți-ai dat viața.

Noi suntem de vină pentru familii destrămate. Tu ne-ai spus clar să nu ne înjugăm la un jug nepotrivit, dar noi ne-am grăbit și am ales din lume. Și acum sunt lacrimi și înșelări peste înșelări. Ne-ai spus clar că soțul trebuie să fie preot în casa lui, dar am uitat asta și femeie a învățat să dea cu pumnul în masă. Ne-ai spus că funia este mai tare în trei, dar noi am renunțat la Tine și la primul val s-a dus și îndrăgosteala dintre soți. Ne-ai spus clar că patul trebuie ținut nespurcat, dar pentru o plăcere de o clipă uităm de legământul încheiat. Și apoi, apoi tot noi ne plângem pe la colțuri că Tu ești rău și noi suntem niște victime. Dar azi îți spunem că pentru toate noi suntem de vină.

Noi suntem de vină pentru copiii răzvrătiți din biserică. Noi suntem de vină pentru cei care s-au depărtat de casa Domnului. Noi, Doamne, părinții lor, am greșit. Nu am fost lumini. Tu ai spus clar că dacă vom învăța pe copil Cuvântul Tău când e mic, când va fi mare nu se va depărta de la ea. Dar noi l-am lăsat să doarmă duminica după-masă, că săracul, e prea obosit. Când în loc să învățăm cu el un verset, îi punem tableta în mână. Când în loc să vadă dragoste între soți, aude ceartă și bârfă. E adevărat, când sunt mari nu se vor depărta de ceea ce au văzut în părinți. Doamne, noi suntem de vină de copiii care se depărtează de casa Ta.

Noi suntem de vină pentru răceala din biserici. Strigăm la Tine că te-ai depărtat de noi, că nu mai faci minuni, că era mai bine pe vremea comunistă. Strigăm la Tine și urlăm unii la alții. De fapt, nu urlăm, doar vorbim pe la colțuri. Așa, încet, șoptit. Ne îngropăm unii pe alții, uitând că biserica primară mijlocea necurmat pentru cei ai ei. Frați, surori om fi, dar până ieșim pe poarta bisericii. Și e rece, Doamne, e rece casa Ta. E o peșteră de tâlhari și te condamnăm pe Tine pentru lipsa samaritenilor din biserică. E ură, minciună, frică de a fi vorbit de rău. Îți zicem că Tu nu mai ai putere să schimbi inimi, dar noi suntem aceia care nu ne putem ține limba în frâu. Doamne, noi suntem de vină că am pierdut gustul părtășiei sfinte.

Noi suntem de vină pentru rugăciuni neîmplinite. Tu ne-ai spus clar că ne vei da, dacă vom cere cu credință. Dar credința noastră am clădit-o în sentimente, în vânt și totuși ne așteptăm la minuni. Ne rugăm o secundă pentru un lucru și vrem ca în următoarea secundă să primim. Noi suntem de vină că te-ai depărtat de noi și nu asculți. Ne-ai spus clar că păcatele noastre pun un zid între noi și Tine și astfel nu ne poți asculta rugăciunile. Iartă-ne pentru că te-am condamnat pentru că ești departe, dar noi eram cei care ți-am întors spatele. Iartă-ne că ne rugăm rugăciuni pe care mai apoi le găsim împlinire cu mâinile noastre, prin buzunarele medicilor, a directorilor sau a preoților. Iartă-ne că nu cerem lucruri atât de mari încât le poți împlini doar Tu.

Noi suntem de vină pentru relațiile extraconjugale. Noi, tinerii, ne-am pierdut puritatea în privire, în trăire, în gândire. Ne-am spus că nu e rău un sărut până nu am ajuns în patul unui necunoscut. Și te-am certat pe Tine că nu ai fost acolo când s-a pierdut virginitatea fetei care cânta în față. Dar am uitat  că Tu ne-ai spus să fugim de poftele tinereții noastre. Ne-am războit cu Tine când atingerea s-a transformat în poftă și pofta în păcat, dar am uitat când ne-ai spus să umblăm cu frică și cu tremur în viața noastră. Am făcut ce ne-a poftit inima, crezând că suntem în Tine, dar Tu ne-ai spus că inima e nespus de înșelătoare și deznădăjduit de rea . Noi suntem de vină că relațiile își caută împlinirea și focul li se stinge și viitoarele familii nu sunt înghețate. Ne-ai spus să ne apropiem de Tine și tu vei aduce o legătură între noi de nezdruncinat. Noi suntem de vină pentru virginitatea pierdută dinainte de căsătorie, noi am căutat plăcerea înaintea sfințeniei. Iartă-ne.

Citeste mai mult: https://www.boradoroteea.com/single-post/2017/11/21/Doamne-noi-suntem-de-vin%C4%83

Anunțuri
Banner filme Banner http://speranta.ro/
Despre ADMIN (16889 de articole)
Nu va ingrijoarti,dar,de ziua de maine; caci ziua de maine se va ingrijora de ea insasi. Ajunge zilei necazul ei

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: