Anunțuri
ULTIMELE STIRI

Creștinii și furtul – Lucrul la negru

Cineva spunea „lucru la cel negru”. Nu știu ce culoare are Satan dar am o bănuială că n-ar fin negru, însă munca la negru e un concept foarte răspândit printre patronii creștini, angajații creștini si o categorie specială printre creștinii placați la muncă prin țări străine.

Acum iar o să mă fac neplăcut dar totuși afirm că munca la negru, indiferent de direcție este furt. Probabil nu considerați așa, pentru că doar voi știți cât efort faceți la servici pentru banii câștigați, dar să ții ce ești obligat de lege să dai e păcat, e furt. Spun asta ca unul care am lucrat de când am terminat școala și am lucrat uneori inclusiv „la negru”. Am lucrat așa din două motive, primul că așa se lucra în acea firmă, celălalt pentru că nu știam sau nu îmi puneam problema că e păcat.

Totuși dincolo de marea impozitare pe salariu din România și alte țări care nu poate fi o scuză pentru păcat, cred că ne vine comod să furăm. Ne mângâiem cumva cu gândul că „e banul nostru” e „muncit de noi” și deci dacă nu vrem să îl dăm care e problema statului? De ce să ne robească? Da statul ce ne dă de banii ăștia? Dar de ce să dăm dacă tot sunt atâția hoți de parlamentari? Și încă câteva sute de scuze care au menirea să ne dea confortul mental necesar furtului.

Munca la negru e păcat în România

Fie că vorbim de munca în totalitate nedeclarată, fie că vorbim de desele situații în care contractul e pe minimul pe economie iar diferența se ia „în mână” furtul tot furt este. Și în aceeași situație se găsește si angajatorul și angajatul, cea de hoți indiferent de scuze. Doare, știu și pe mine mă doare când scriu că a făcut parte din viața mea perioade mari de timp.

Dar uite cum ne mai ajută Dumnezeu să fim corecți, schimbând legea. Teoretic, acum când toate dările pică în seama angajatului, patronii nu vor mai avea nici un motiv să plătească „la negru”.

Munca la negru e păcat și în diaspora

Aici e iar delicată rău treaba. Majoritatea celor ce sunt plecați „în țări străine” au muncit de la început fără forme legale. Între timp unii „s-au așezat” în acele țări, deci au intrat în legalitate total sau parțial, dar sunt încă mulți creștini care muncesc la negru fără emoții. Pe de o parte ar vrea să beneficieze de ce oferă statul respectiv pe politici de asistență socială (sănătate, alocații, deduceri, transport etc), pe de altă parte ar vrea să încaseze cât mai mult pe munca ce o prestează. Cu alte cuvinte, pe românește: „și cu slănina în pod și cu porcul în ogradă”. Asta se cheamă șmecherie sau mai simplu hoție.

citeste mai mult: https://www.filedinjurnal.ro/2017/10/04/crestinii-si-furtul-lucrul-la-negru/

Anunțuri
Banner http://speranta.ro/
Despre ADMIN (16067 de articole)
Nu va ingrijoarti,dar,de ziua de maine; caci ziua de maine se va ingrijora de ea insasi. Ajunge zilei necazul ei

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: