Anunțuri
ULTIMELE STIRI

Oamenii de știință cred în Dumnezeu? Răspunsuri surprinzătoare

Deseori se presupune că oamenii de știință și cei ce lucrează în domenii tehnice, sunt ostili religiei și spiritualității, o impresie întărită de atei faimoși precum Richard Dawkins și Brian Cox. Dar se pare totuși că mulți din aceștia, de fapt cred în Dumnezeu.

Scientific and Medical Network a comandat un sondaj pentru a examina percepțiile privind spiritualitatea a 3 000 de persoane ce lucrează în știință, inginerie, sectoare tehnice și medicale. Sondajul, realizat în colaborare cu Ipsos MORI și finanțat de Fundația Salvia, revelează că doar unul din patru din cei sondați se declară ateu, mai exact, 25 % în Mrea Britanie, 29 % în Franța și 24 % în Germania.

Alți 16 % se declară agnostici (21 % în Marea Britanie, 17% în Franța și 11 % în Germania). Când se combină aceste cifre, ele arată că mai puțin de jumătate dintre participanții la sondaj se consideră ca persoane nereligioase.

Aproximativ o treime dintre cei sondați din Marea Britanie și un sfert dintre cei din Germania și Franța, au considerat că religia și spiritualitatea sunt importante pentru modul lor de viață. În toate aceste trei țări, persoanele cu studii superioare erau mai spirituale decât cele cu studii medii.

Majoritatea celor ce au participat, sunt de părere că știința și religia sunt domenii independente și nu se pot compara între ele. Cu toate acestea, doar unul din patru, în Marea Britanie și unul din cinci, în Franța și Germania, au spus că religia și știința se contrazic între ele.

Franța include cel mai mare număr de atei, în timp ce în Marea Britanie, 15 % dintre atei au declarat că ei meditează în mod regulat.

CITESTE MAI MULT: https://benidradici.com/

Anunțuri
Banner http://speranta.ro/
Despre ADMIN (16068 de articole)
Nu va ingrijoarti,dar,de ziua de maine; caci ziua de maine se va ingrijora de ea insasi. Ajunge zilei necazul ei

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: