EDITORIALE

Daniel Popescu: Credinţă și iubire, armele unei călătorii în necunoscut

Credinţă și iubire, armele unei călătorii în necunoscut
Au urmat luni de luptă cu boala, dar iubirea și credinţa erau mai puternice decât suferinţa și teama.
Iubirea era cea care l-a ţinut pe Daniel la patul Magdei, zile și nopţi întregi. Uneori dormea pe pervazul geamului sau așezat pe un scaun. Și tot iubirea îl ajuta să cureţe și să panseze de trei ori pe zi ochiul Magdei, deși mărturisește că, de obicei, doar vederea sângelui îi înmuia picioarele.
Credinţa lor încerca să străpungă întunericul pe care îl răspândoseră sentinţele unanime ale medicilor – nu există nicio șansă de vindecare. Era o minune, spuneau ei, faptul că Magda încă respira. Însă în nopţile lungi, mâinile celor doi se uneau într-o încleștare a prinderii umanului de divin: „nu suntem ai nimănui, avem un Tată”.
„Nu doresc nimănui să pășească pe acest drum dureros”, spune Daniel, concluzionând totuși că „poţi pierde totul în această lume, dar dacă nu L-ai pierdut pe Dumnezeu, n-ai pierdut nimic”. De fapt, nimic irecuperabil. Pentru că, în miezul acestei existenţe ce pare adesea abandonată în mâna hazardului, se află promisiunea Lui că îi vom revedea pe cei dragi, într-o lume care nu va mai purta semnătura familiară a răului.

https://www.facebook.com/Danisimagdapopescu/posts/1556279717761395

ADMIN

Nu va ingrijoarti,dar,de ziua de maine; caci ziua de maine se va ingrijora de ea insasi. Ajunge zilei necazul ei

Related Articles

Lasă un răspuns

Back to top button
%d blogeri au apreciat: