Anunțuri
ULTIMELE STIRI

Nu-L dezonorați pe Dumnezeu

Atunci când ceva este hotărât pentru o anumită întrebuințare și, din exterior, i se schimbă abuziv destinația, este în joc onoarea celui care l-a creat. În speță, omul a fost modelat pentru a împlini planul Creatorului, bărbatul a fost croit pentru a fi unit cu o femeie,  proiect inițiat de El și notat cu calificativul de „Foarte bun”. Când cineva își permite să schimbe destinația a ceea ce nu-i aparține, îi aruncă autorului mănușa, adică îl provoacă să-și apere creația.
            Gruparea homosexuală nu este altceva decât un element destabilizator al societății și prin acțiunile ei nu face decât să dezonoreze destinația pe care Creatorul a stabilit-o familiei. Această grupare agresivă a mers prea departe. Cere prea mult, depășește normalitatea, bunul simț. Chiar dacă trendul este spre toleranță și diversitate inexplicabilă, vreau să vă asigur că Dumnezeu își va apăra onoarea. Creația Lui trebuie să-și urmeze drumul trasat, iar cine își permite să o direcționeze după legi proprii atentează la Creator.
            Nu ignorați semnalul de alarmă pe care gruparea creștină conservatoare îl trage. Într-o zi se va adeveri că a avut dreptate și realitatea va fi cruntă, pentru toți. Dorim să-L onorăm pe Dumnezeu, nu să ne luăm la „trântă” cu El.  Îl cinstim respectându-I dreptul pe care îl are asupra creației Sale, de a-i trasa traiectoria și destinația.
Sorin Cigher
Anunțuri
Despre ADMIN (15002 articole)
Nu va ingrijoarti,dar,de ziua de maine; caci ziua de maine se va ingrijora de ea insasi. Ajunge zilei necazul ei

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: