ANUNTURI

DE CE SUNT VINOVAȚI EVREII?

Probabil că nu aș fi scris niciodată un asemenea articol dacă nu aș fi găsit o oarecare urmă de dușmănie a unora dintre cei din neamul meu românesc împotriva evreilor. O dușmănie absolut gratuită, care a fost semănată de-a lungul multor generații. Unde aevrei început? Nu știu. Ceea ce știu însă, este că dacă stai de vorbă astăzi cu oameni din popor care au o educație peste medie în general, vei găsi păreri contra celor care au fost numiți ”jidani”. De ce? Încă nu știu, sper ca într-un sfârșit să aflu.

Crimele săvârșite împotriva acestui popor de-a lungul anilor sunt cunoscute și nu mai trebuie menționate. De la așa zisa „vină”, cum că ei ar fi adus și răspândit ciuma în Europa Evului Mediu până la o altă „vină”, și anume aceea de a fi născut într-un anumit popor, cu alte cuvinte „vina de a fi evreu” (o astfel de „vină” a fost folosită de naziști pentru a-i condamna la moarte), evreii s-au confruntat în cele două mii de ani de pribegie cu multă ură, dușmănie și dispreț din partea celorlalte popoare.

Or fi fost evreii, „cheie de biserică”? Nu cred. Mă gândesc că multe din acuzele aduse lor, în afară de cele total absurde, se prea poate ca unele să fie adevărate. Așadar, evreii ca popor au luat decizii greșite datorită unor lideri pe care i-au avut, decizii care au atras asupra lor, ura celorlalți. Dar, vreau să întreb: oare doar evreii au luat decizii greșite? Doar poporul evreu a făcut lucruri urâte? Nu există oare și la alte națiuni și popoare ale lumii anumite lucruri cu care să se mândrească sau de care să le fie rușine?

citeste mai mult: https://georgeignat.com/2017/05/02/de-ce-sunt-vinovati-evreii/

ADMIN

Nu va ingrijoarti,dar,de ziua de maine; caci ziua de maine se va ingrijora de ea insasi. Ajunge zilei necazul ei

Related Articles

Lasă un răspuns

Back to top button
%d blogeri au apreciat: