Anunțuri
ULTIMELE STIRI

Comunicat de presă: Un bărbat și o femeie – Referendumul pentre definirea căsătoriei în România

BUCUREȘTI – În data de 25 aprilie, Coaliția pentru Familie și ADF International au organizat conferința ”Referendum pentru Familie. Analiză și Implicații” la Palatul Parlamentului din București. Delegații au avut drept subiect de discuție efortul inițiativei cetățenești de a defini căsătoria în Constituția României ca fiind o uniune dintre un bărbat și o femeie, inițiativă care se bucură deja de susținerea a trei milioane de cetățeni. Conferința a întrunit atât membri ai Parlamentului și ai Camerei Deputaților aparținând tuturor sferelor politice, cât și profesori universitari, jurnaliști și reprezentanți ai tuturor cultelor religioase creștine (Ortodocși, Catolici și Protestanți).

“Salutăm organizarea acestei conferințe pe o temă atât de importantă. Încurajăm, în acest sens, România să protejeze și să promoveze căsătoria. Societatea noastră trebuie să consolideze căsătoria şi nu să o submineze. Uniunea dintre un bărbat şi o femeie este universală, unică şi depăşeşte barierele timpului. Ea exprimă realitatea că femeile şi bărbaţii aduc lucruri distincte şi de neînlocuit în viaţa de familie. Acesta este motivul pentru care inițiativa cetățenească dorește să modifice Constituția României astfel încât aceasta să definească căsătoria ca fiind o uniune dintre un bărbat și o femeie,” declară Dr. Adina Portaru, Avocat, ADF International Bruxelles.

Un referendum în sprijinul familiei

În 2016, Coaliția pentru Familie, o inițiativă civică, a strâns trei milioane de semnături în sprijinul unei propuneri legislative de revizuire a Constituției României ce are ca scop definirea căsătoriei ca fiind o “uniune între un bărbat și o femeie”. Deși Curtea Constituțională și-a dat avizul favorabil încă din iulie 2016, inițiativa a rămas blocată în Parlamentul României. Rămâne la latitudinea Parlamentului de a organiza un referendum pentru protejarea familiei cerut de trei milioane de cetățeni.

Între timp, Curtea Constituțională a României a adresat o solicitare Curții de Justiție a Uniunii Europene în cazul Coman și ceilalți, cerând o clarificare privind termenii de “soți” și “membri ai familiei,” și în special dacă aceștia pot fi aplicați și cuplurilor de același sex. Decizia ar putea avea un impact major asupra modului în care Uniunea Europeană va trata uniunile între persoane de același sex și dacă aceasta va impune “căsătoria” între persoane de același sex pe viitor.

“Încurajăm ferm România să organizeze referendumul cât de curând posibil, pentru a proteja căsătoria ca uniune dintre un bărbat și o femeie, ca element natural şi fundamental al societăţii. Referendumul este expresia cea mai concretă a unei societăți democratice în care, așa cum arată și Constituția, poporul deține vocea suverană. Într-o societate liberă și democratică, vocile a trei milioane de cetățeni care au semnat petiția pro-familie nu ar fi ignorate, ci ar fi luate foarte în serios,” a spus Sophia Kuby, Director, EU Advocay, ADF International Bruxelles.

ADF International a trimis Curții Constituționale a României un amicus curiae, pledând pentru organizarea cât mai urgentă a referendumului pentru familie.

Pentru informații suplimentare, nu ezitați să ne contactați: globalmedia@adfinternational.org.

sursa: http://stiripentruviata.ro/comunicat-de-presa-un-barbat-si-o-femeie-referendumul-pentre-definirea-casatoriei-in-romania/

Anunțuri
Despre ADMIN (15002 articole)
Nu va ingrijoarti,dar,de ziua de maine; caci ziua de maine se va ingrijora de ea insasi. Ajunge zilei necazul ei

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: